Reactualizat la:

„Să mâncăm brânză de-a noastră“

„Să mâncăm brânză de-a noastră“
FÂRLIUG – Pe data de 7 august, la Dezeşti va avea loc un festival agricol pentru produsele locale.

 (1 comentariu)

Rectifica


Proiectul „Cooperare transfrontalieră pentru
valorificarea produselor agricole cu specific
local“ este unul implementat cu succes de
către Consiliul Local Fârliug.


În cadrul unei conferinţe de presă
susţinută pe 31 iulie, primarul
localităţii, Ion Borduz, a vorbit despre
importanţa proiectului. Acesta este realizat
în parteneriat cu municipalitatea Alibunar din
Serbia. În cadrul său s-a reuşit
înfiinţarea şi dotarea unui Centru de
susţinere a agriculturii, precum şi
amenajarea unei pieţe acoperite în care
fermierii din zonă, dar şi din Serbia,
îşi vor putea desface produsele. Valoarea
proiectului este de 489.160 de euro.


„Sprijinim fermierii, producătorii,
vânzătorii mici şi mari de produse
agricole. Obiectivele importante ale proiectului
vizează sprijinirea economiei agricole locale
şi susţinerea sectorului agricol în
adaptarea procedurilor privind calitatea, ambalarea
şi distribuţia produselor, asistenţa
în procesul promovării produselor biologice
în regiune“, a precizat primarul Borduz.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou