Reactualizat la:

Sa influentam in bine viata oamenilor

Sa influentam in bine viata oamenilor
ADVERTORIAL – Proaspăt ales senator de Caraș-Severin, Marcel Vela cere unitate și colaborare între toți parlamentarii cărășeni pentru binele județului. Șeful PNL CS a ținut și să mulțumească tuturor celor care duminică au votat pentru liberali.

Rectifica

„Mulţumesc tuturor celor care duminică au votat cu Partidul Naţional Liberal. Mulţumesc celor care au dorit ca România să meargă înainte. Oricum, noi și toți cei care cred în şansa acestei ţări vom merge înainte. Voi rămâne omul la care oricând veţi găsi înţelegere, senatorul care va pleda mereu pentru ca judeţul Caraş-Severin să fie altfel! Acum, pentru că s-a încheiat și ultima procedură din aceste alegeri, știm oficial care este echipa de parlamentari care va reprezenta județul Caraș-Severin. La fel ca în prima zi din procesul electoral, atunci când am depus dosarele de candidați la BEJ, spun și astăzi că este nevoie de unitate și colaborare între toți parlamentarii din Caraș-Severin, indiferent de culoarea lor politică. Dincolo de activitatea strict legislativă, este nevoie de o implicare sinceră în toate proiectele regionale, județene și locale care pot influența în bine viața oamenilor. Indiferent de opțiunile politice din 11 decembrie, sau de culoarea politică a primarilor care au fost aleși în 5 iunie, în toate localitățile trăiesc simpatizanți PNL, PSD, PMP, ALDE, USR, UDMR sau alte minorități, care au împreună nevoi, vise și așteptări. Indiferent de asperități sau de polemicile din aceasta campanie complicată, le mulțumesc și celorlalți candidați care nu au fost declarați câștigători, pentru că toți aveau propuneri importante și utile pentru județ, indiferent de formațiunea politică reprezentată în cursa electorală. Sperând într-o altfel de atitudine politică în următorii patru ani, felicit în încheiere pe toți parlamentarii aleși în Caraș-Severin și le doresc mult succes în acest mandat!”, precizează senatorul PNL Marcel Vela, într-o declarație de presă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou