Reactualizat la:

Să-i crească şi să-i încălzească Vela!

Să-i crească şi să-i încălzească Vela!
REŞIŢA – Ajutoarele pentru lemne se vor da la finele lunii viitoare pentru noiembrie şi decembrie 2009, iar săracii fără adăpost ai Reşiţei sunt paşaportaţi la Caransebeş.

 (2 comentarii)

Rectifica

Înţelepciunea populară potrivit căreia trebuie să-ţi faci iarna car şi vara sanie a ajuns să fie aplicată şi de autorităţile statului, dar pe dos. Mai exact, din lipsa fondurilor de la Guvern, necesare plăţii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, Primăria Reşiţa va plăti căldura primăvara.

Dar nu pentru iarna următoare, ci pentru cea prin care tocmai trecem, în condiţiile în care ele se acordă, potrivit legii, la începutul sezonului rece, pentru întreaga iarnă, astfel încât oamenii să-şi poată cumpăra lemnele necesare.

Astfel, municipalitatea va face plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, aferent lunilor noiembrie şi decembrie 2009 abia în perioada 11-19 februarie. Totuşi, în prima zi a termenului, beneficiarii nu sunt aşteptaţi la ghişeul Serviciului de Asistenţă Socială decât după ora 12.00, din cauza unor proceduri prealabile care trebuie îndeplinite înainte de acordarea banilor, după cum ne-a informat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa. Încă nu se ştie când vor ajunge sumele necesare achitării acestei facilităţi aferente celorlalte luni de iarnă.

Persoanele şi mai sărace, beneficiare de ajutor social, în mare parte fără venituri, nu vor primi banii de lemne nici măcar atunci, ci abia în perioada 23-26 februarie. Tot atunci, săracii municipiului vor beneficia şi de ajutorul social aferent lunii februarie. Cu alte cuvinte, dacă banii de lemne le vin după ce oamenii le-au şi ars, măcar bani de mâncare să aibă…
De asemenea, după câteva luni bune de iarnă, angajaţii Serviciului de Asistenţă Socială şi poliţiştii comunitari au întreprins, în 27 ianuarie, o acţiune de identificare a persoanelor fără adăpost care pot cădea victime ale frigului

 Şi au fost găsite 11 astfel de persoane care sălăşuiau în cele două gări ale Reşiţei. Cu sprijinul poliţiştilor de la Transporturi Feroviare, şapte dintre acestea au fost paşaportate la Caransebeş, la Centrul de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost, în vreme ce patru au refuzat să fie internate în respectiva unitate de asistenţă socială.

Antoniu Mocanu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou