Reactualizat la:

Sa fie privat in spatiul public

Sa fie privat in spatiul public
REŞIŢA – Ideea de a introduce cabinete private în spitalele publice româneşti este agreată de către manageri.

 (1 comentariu)

Rectifica

Proiectul Ministerului Sănătăţii cu privire la înfiinţarea cabinetelor private în spitale este binevenit şi poate fi implementat şi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, managerul acestuia, dr. Dumitru Secăşan, fiind un susţinător declarat.

„Totuşi, spitalele ar trebui să primească un procent mai mare din veniturile cabinetelor private, având în vedere că se asigură dotarea şi întreţinerea aparaturii. În forma actuală, dacă medicii ar avea cabinete private în spitale, 60 la sută din venituri le-ar reveni lor, 30 la sută personalului auxiliar și doar 10 la sută spitalului. Or, zece procente pentru spital este puţin. Din această sumă, spitalul va trebui să întreţină aparatura. Un aparat, oricât de nou ar fi, are nevoie de mentenanţă şi de reparaţii. Ideea în sine este bună, însă procentele ar trebui revizuite”, a precizat dr. Dumitru Secăşan.

Acesta agreează ideea ministerului legată de practicarea medicinei exclusiv în unităţile spitaliceşti, pentru că astfel spitalele vor deveni cei mai mari furnizori de sănătate. Potrivit proiectului, după ce vor face serviciile de gardă la stat, medicii vor putea practica medicina și în sistem privat, în același spital. Pentru aceasta, însă spitalele trebuie să asigure cabinete mai moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație.

„Un astfel de cabinet privat, ce să funcţioneze în cadrul spitalului, este posibil la Reşiţa, deoarece, de ceva timp, suntem preocupaţi să tranformăm ambulatoriile din spitale, într-o unitate de ambulatoriu de specialitate, care să fie dotat cu aparatură la cele mai înalte standarde”, a mai amintit managerul SJU Reşiţa.

Flavius Rotariu

 



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou