Reactualizat la:

Să fie prea multe taxiuri?

Să fie prea multe taxiuri?
CARANSEBEŞ – Conform lui Viorel Popescu în Municipiul Caransebeş numărul taximetrelor va fi prea mare.

 (4 comentarii)

Viorel Popescu, preşedintele Camerei Judeţene a Taximetriştilor din Caraş-Severin este nemulţumit de situaţia la care s-a ajuns în Caransebeş.

În urma unei Hotărâri de Consiliu Local, numărul taximetriştilor a fost suplimentat până la 240, iar în cazul în care numărul cererilor va depăşi această cifră, va exista o nouă suplimentare.

În opinia lui Viorel Popescu această cifră: „este mult prea mare. Conform legii trebuie să existe patru taximetre pentru 1.000 de locuitori. În momentul de faţă în Caransebeş sunt 30.000 de locuitori, aşadar ar trebui să fie 120 de taximetre“.

Mai mult, tot conform lui Popescu în momentul în care se suplimentează numărul taximetrelor, trebuie să existe o consultare cu toate asociaţiile profesionale în domeniul transportului cu taxi.

Se pare că această consultare a existat şi s-a stabilit un număr de 220. Însă, aşa cum spuneam anterior numărul taximetrelor aprobate este şi va fi mai mare.

O altă nemulţumire e legată de tariful practicat în Caransebeş care „ar trebui să fie stabilit pe baza metodologiei realizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice“.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou