REŞIŢA – Asta se întreba Ioan Popa, primarul Reşiţei, vizavi de zăpada care a generat şi nemulţumiri.
Edilul a precizat: „A nins 48 de ore non-stop, fără pauză, ştiam lucrul ăsta încă de miercuri, joi l-am discutat cu colegii mei de la Secţie şi strategia de a acţiona a fost a mea personală şi mi-o asum. Atunci când ninge astfel, este inutil pe anumite artere, pe anumite capilarităţi să intervii după zece ore, iar apoi după încă zece ore, până la sfârşitul intervalului“. Acesta este motivul pentru care intervenţiile s-au înteţit după oprirea ninsorilor, însă au avut în vizor prima dată arterele principale, în zonele vitale, explicând că intervenţia pe străzile în rampă este, deocamdată, imposibilă, fiind extrem de riscantă.