Reactualizat la:

S-au zgarcit la banii de binefacere

S-au zgarcit la banii de binefacere
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Pentru anul acesta, aleşii urbei au tăiat 10.000 de lei din subvenţia acordată anul trecut asociaţiei Provitam.

Rectifica

„Cu privire la activităţile de asistenţă socială, o asociaţie a fost selectată, este avizată pentru derularea unor servicii sociale, este vorba despre Provitam, au fost aprobate sume necesare pentru derularea acestor activităţi, spune Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Noi am susţinut şi în anii precedenţi, şi anul acesta vom avea un contract cu dânşii, sper să presteze servicii de calitate, iar reşiţenii care sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceste servicii cu susţinerea Primăriei şi a Consiliului Municipal Reşiţa“. Legea permite municipalităţii să acorde subvenţii din bugetul local, care pot fi utilizate în exclusivitate pentru servicii de asistenţă socială, prestate de către asociaţii care administrează unităţi de profil.

Asociaţia de Binefacere Provitam a solicitat acordarea subvenţiei aferente anului 2015 în cuantum de 120.000 de lei, pentru 40 de persoane asistate lunar. După ce a analizat anumite criterii aplicând punctajul din grila de evaluare, Comisia de evaluare din cadrul autorităţii locale a decis să acorde, pentru acest an, o subvenţie în cuantum de 70.000 de lei, reprezentând 5.833 lei pe lună pentru cei 40 de asistaţi, respectiv 145,83 de lei lunar pentru fiecare dintre aceste persoane. Trebuie spus că şi anul trecut asociaţia reşiţeană a beneficiat de subvenţie. A cerut tot 120.000 de lei, însă aleşii urbei au aprobat acordarea a 80.000 de lei, tot pentru 40 de persoane, sumă redusă cu mult anul acesta.

Lună de lună, reprezentanţii asociaţiei trebuie să solicite municipalităţii, până în data de 5, sumele aferente, pe baza unui raport vizând acordarea asistenţei şi utilizarea subvenţiei pentru luna anterioară. În caz contrar, riscă să piardă banii… Potrivit metodologiei, subvenţia se stabileşte lunar, pe baza numărului de persoane asistate, fără a depăşi media lunară stabilită prin convenţie. În acest context, Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa verifică modul în care sunt acordate serviciile de asistenţă socială, precum şi cel în care este utilizată subvenţia lunară.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doar tu poti spune NU
REȘIȚA - În ultimele zile, lumea nu mai suferă de sărăcie, nu mai vede nimeni topirea gheţarilor, apa puţină [...] mai multe »
12 calculatoare de la Enel
REŞIŢA - O asociaţie non-profit din judeţul Caraş-Severin va beneficia de 12 calculatoare prin proiectul „Toată [...] mai multe »
Parapetii se lasa asteptati
CORONINI - După cum ştiţi, ministrul Transporturilor a demis doi directori ce au avut în competenţă drumurile [...] mai multe »
Mocioalca: Alegerea Tudoritei Nicula in fruntea liberalelor, o mare victorie a PSD
CARAŞ-SEVERIN - Şi pentru că sâmbătă în viaţa politică a judeţului s-a întâmplat ceva mai mult decât [...] mai multe »
Tudorita Nicula, sefa liberalelor carasene
CARAŞ-SEVERIN - Organizaţia de femei PNL Caraş-Severin şi-a ales sâmbătă conducerea, cele aproape 100 de delegate [...] mai multe »
O femeie din Herculane a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,26
CARAȘ-SEVERIN - Este vorba de o șoferiță din Băile Herculane, care a căzut în plasa celor de la Rutieră în [...] mai multe »
PSD a sedus alegatorii si a abandonat Romania!
REȘIȚA - Este opinia senatorului Marcel Vela despre partidul aflat la Guvernare de mai bine de un an. mai multe »
Pestera Ponor, sala de clasa pentru 100 de elevi
CARAŞ-SEVERIN - Agenția pentru Protecția Mediului Timiş a organizat mai multe lecții deschise într-o peșteră din [...] mai multe »
Aveti grija la ghebele de pe piata!
REȘIȚA - Nu riscați să le cumpărați din locuri neautorizate, între ele se pot strecura și ciuperci otrăvitoare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou