Reactualizat la:

S-au răsturnat într-o râpă

S-au răsturnat într-o râpă
REȘIȚA – Un microbuz cu o familie de nouă romi ce se grăbeau la o nuntă s-a răsturnat într-o râpă.

 (6 comentarii)

O grabă mult prea mare să părăsească România și o nuntă ce se anunța destul de promițător la Bruxelles le-a cauzat o serie de neplăceri unei familii de nouă romi chiar la ieşirea din satul Armeniş, pe DN 70.

Toate acestea, precum și lipsa marcajului la drumul care este în lucru dar şi neadaptarea vitezei, au condus la răsturnarea microbuzului într-o râpă cu o diferenţă de nivel de peste 15-20 de metri. Echipa de descarcerare de la ISU Semenic s-a îndreptat către locul accidentului, dar, din fericire, nu a fost necesară intervenția sa, doar două persoane, o mamă şi copilul acesteia, suferind răni uşoare. Ei au fost transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş.

Ceilalţi şapte romi, după ce au scăpat de dat declaraţii la poliţie, au fost nevoiţi să coboară să adune varza, murăturile şi ardeii care se împrăştiase prin toată râpa. Dar cel mai căutat obiect a fost o rochie de mireasă cu cristale Swarovski pregătită pentru nunta din Belgia, şi care a costat peste 1.000 de euro. Până la urmă, romii au reușit să o găsească printre scaieţi.

Cristian Franț

Rectifica



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou