Reactualizat la:

S-au rafuit si pe tichetele pensionarilor

S-au rafuit si pe tichetele pensionarilor
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – O nouă şedinţă ordinară de consiliu s-a încheiat pe malurile Bârzavei, însă apele au fost tulburi. Dacă la început totul curgea ca pe roate, subiectul tichetelor de transport gratuit pentru pensionari a fost suficient pentru a aprinde spiritele consilierilor PSD, dar și conflictul mocnit cu liberalii.

Potrivit vechii reglementări, aplicate până în vară, pensionarii care au trecut de 70 de ani primeau tichete de transport gratuit indiferent de venituri, iar ceilalţi, doar dacă aveau pensii de cel mult 800 de lei. În vară, s-a introdus plafon unic pentru toată lumea, de 600 de lei, pentru ca acum să fie propusă majorarea acestuia la 800 de lei.

De ce se majorează plafonul de la 600 de lei? Cum s-a ajuns arbitrar la 800 de lei? De ce în vară n-a mai fost bun plafonul de 800 de lei şi de ce acum nu se pune alt plafon, cum ar fi 900 sau 1.500 de lei? Întrebările au curs din partea taberei pesediste, care a propus şi amendament pe această temă, prin care plafonul să fie majorat la 900 de lei. Evident, plafonul a picat, rămânând valabil cel de 800, care a trecut cu brio prin consiliu.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Aleşii reşiţenilor s-au învrăjbit până şi pe cazarea tinerilor din alte colţuri ale judeţului, care s-ar angaja în municipiu, dar şi pe tema fotbalului feminin şi pe acordarea asistenţei medicale. S-au mai purtat discuţii despre cheltuielile bugetare, inclusiv despre noi toalete publice, însă apele Bârzavei le-au spălat pe toate, iar şedinţa s-a încheiat cu acelaşi calm cu care a început.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou