Reactualizat la:

S-au imprietenit cu muntii

S-au imprietenit cu muntii
REŞIŢA – În 2011, Asociaţia sportivă „Prietenii munţilor“ din Reşiţa a promovat natura şi Banatul Montan.

Rectifica

Mai sunt doar două zile până vom trece în următorul an. Şi tot atâta timp pentru a ne face bilanţul de sfârşit de an, în care să menţionăm atât evenimentele bune, cât şi cele mai puţin plăcute. În această perioadă majoritatea instituţiilor şi asociaţiilor trec în revistă proiectele desfăşurate pe parcursul anului 2011, dar şi rezoluţiile pentru noul an.

Pe parcursul celor 12 luni ale acestui an, grupul de drumeţi din cadrul Asociaţiei sportive „Prietenii munţilor“ din Reşiţa a promovat natura şi Banatul Montan prin organizarea a peste 63 de excursii în zone, precum Cheile Nerei, Rusca Teregova, Herculane – Domogled, sau Comarnic.

Pe parcursul acestor drumeţii la care au participat copii şi părinţi deopotrivă, au fost străbătuţi peste 3.000 km pe trasee având un grad de dificultate submedie şi medie. După cum ne-a declarat preşedintele Asociaţiei „Prietenii munţilor“, Helmuth Krubl, în 2011, „în primul rând am desfăşurat cercul de ski în perioada 2-10 ianuarie. Am avut concursul tradiţional „Cupa prietenii munţiilor“, desfăşurat în patru etape şi am inaugurat un parteneriat cu cei de pe Muntele Mic“.

Excursia tradiţională de sfârşit de an a avut loc luni, 26 decembrie şi s-a desfăşurat pe traseul Reşiţa – Cuptoare – Cantonul Poiana Bichi – Cantonul Pin – fosta cale ferată Anina – Portul Secu şi Poiana Baciului. Excursia de Anul Nou se va desfăşura în data de 2 ianuarie 2012, iar traseul acesteia va fi comunicat azi, 30 decembrie, după întâlnirea de lucru la Librăria „Semn de carte“ din Reşiţa.

După cum ne-a declarat Helmuth Krubl, „pentru 2012 avem mai multe planuri şi se va face din nou cercul de ski în data de 2 ianuarie. Diferenţa este că anul acesta fiind mai mulţi copii vom organiza două serii. Prima este formată din 65 de tineri iar cea de-a doua serie cuprinde 30 de persoane. Lista este deschisă pentru cea de-a doua grupă unde sunt mai mult începători. De asemenea, în acest an vom continua acţiunile desfăşurate în 2011“.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nimeni nu ti-e dator cu ceva…
REȘIȚA - ...iar dacă poţi accepta asta, dezamăgirile din viaţă vor fi minime. Poate multe, dar mai mici şi uşor [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, la ceasul modernizarii
REȘIȚA - Aşa cum stabilea Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de la finele lunii mai, Parcul Copilului (fost [...] mai multe »
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
De luna aceasta, Berzovia intra in santier
BERZOVIA - Se vor efectua lucrări de modernizare în toate cele trei localităţi: Berzovia, Gherteniş şi Fizeş. [...] mai multe »
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare in Muntii Godeanu
MUNȚII GODEANU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce un bărbat a suferit mai multe [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou