Reactualizat la:

S-au furat milioane

S-au furat milioane
REŞIŢA – În doar nouă luni, infractorii cărăşeni au prejudiciat bugetul de stat cu peste 4,5 milioane de lei.

 (1 comentariu)

Judeţul Caraş-Severin este mai mereu prezent în topuri… din păcate, de obicei în cele negative.

Mai nou, am reuşit să fim printre primii din ţară atunci când vine vorba despre infracţiuni de natură economico-financiară. Conform raportului de acitivtate al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin, au fost constatate 1.541 infracţiuni de natură economico-financiară, dintre care 1.334 în mediul urban şi 207 în mediul rural.

Aceste cifre ne situează pe locul cinci în ţară, cu 475 infracţiuni la suta de mii de locuitori. Cărăşenii se dovedesc a fi de neîntrecut atunci când vine vorba despre fraude privind TVA-ul, domeniu în care 75 de persoane au fost cercetate. Au fost săvârşite 121 infracţiuni, dintre care 105 de de evaziune fiscală şi 16 la Legea 2/1991 privind cumulul de funcţii.

Ocolind legea, s-a reuşit prejudicierea bugetul de stat cu peste 4,5 milioane de lei. În ceea ce priveşte protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, în perioada analizată, au fost constatate un număr de nouă infracţiuni, cu un prejudiciu de peste două milioane de lei.

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou