Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta reclamă primarul Ioan Popa, referindu-se la reprezentanţii vechii administraţii care s-au abonat la banul public, deşi nu aveau dreptul. Însă totul este perfect legal!

La început, şeful administraţiei reşiţene povestea cu dezamăgire că nu trece zi fără să nu observe câte o ilegalitate care să absoarbă bani de la buget, iar exemplele în acest caz au pornit de la subvenţiile pentru transport, până la abonamentele impresionante pentru telefonie şi internet.

Aceeaşi problemă se regăseşte, însă, şi în cazul lucrărilor publice, inclusiv în cele care privesc drumurile reabilitate ale municipiului, când anumite firme în spatele cărora s-au aflat aleşii reşiţenilor au pus mâna pe banii publici deşi n-ar fi avut voie. Cum a fost posibil acest lucru? Perfect legal, explică primarul Ioan Popa.

Şi dacă n-ar fi fost legal să contracteze direct sau să subcontracteze, firmele au apelat la tot felul de subterfugii pentru a face afaceri pe banii statului sau urbei. „N-am avut contact cu firme din Reşiţa care aveau lucrări cu municipiul sau cu statul în general. Eu am evoluat doar în domeniul privat“, spune Ioan Popa, din experienţa sa ca om de afaceri, însă a precizat că este de notorietate exemplul unei firme care a lucrat pe anumite tronsoane de drum din zona veche a oraşului, dintre Centrul Civic şi Muncitoresc, deşi n-ar fi putut primi legal asemenea lucrări, nici direct, nici prin subcontractare, în spatele lor aflându-se foşti aleşi ai reşiţenilor. „Am aflat şi de ce lucrurile acestea nu sunt penale, explică primarul. Pentru că nu a fost o subcontractare! De fapt, a fost o compensare! Eu ştiu că au găsit subterfugii prin care să facă lucrări chiar dacă nu aveau dreptul! Lucrarea a fost o compensare între firme, după vorba: «mulţi văd, puţini pricep».

Alt exemplu dat de edil a fost acela al serviciilor pentru terţi oferite de staţia de asfalt a Primăriei. „Prin această facilitate creată de Primărie în anii precedenţi, staţia de asfalt a Primăriei punea la dispoziţia celor interesaţi aparatura pentru amestecat materialele, însă de aceste servicii nu a beneficiat decât o singură firmă“, spune Popa. După diferite probleme apărute de pe urma faptului că în staţie rămânea material de calitate discutabilă, actuala administraţie a scos din schemă această facilitate.