Reactualizat la:

S-au alocat bani pentru plăţile la hectar

S-au alocat bani pentru plăţile la hectar
REŞIŢA – Executivul a alocat aproximativ 400 de milioane de euro pentru plata avansului la plăţile directe la hectar.

Plăţile vor fi efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din 16 octombrie şi până în 30 noiembrie, iar numărul agricultorilor care vor beneficia de aceşti bani este de 1.092.000 de persoane. Sumele alocate de către Executiv fac parte dintr-un fond total de aproximativ un miliard de euro care se acordă pentru plăţile directe pe hectar, din care aproximativ 700 de milioane de euro sunt bani de la Uniunea Europeană, iar restul de aproximativ 300 de milioane de euro provin de la bugetul de stat.

Momentan, directorul APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, nu cunoaşte numărul agricultorilor din judeţ care vor beneficia de plata avansului, acest lucru urmând a fi cunoscut abia după ce controalele în teren vor fi finalizate: „Avansul a fost acordat ca urmare a pagubelor suferite de agricultorii români în urma inundaţiilor din vară. În acest an, 22.412 fermieri din judeţ au depus cereri pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă. Abia după finalizarea controalelor vom cunoaşte şi numărul celor care vor beneficia de avans“.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou