Reactualizat la:

S-ar putea sa-l regretam pe Dominique

S-ar putea sa-l regretam pe Dominique
Americanii au avut teroristul lor, noi îl avem pe al nostru. În timp ce nepoţii unchiului Sam s-au bucurat la moartea lui Osama, cei ai fostului marinar uită de foame la gândul că Dominique Strauss-Kahn a ajuns după gratii.

Rectifica

Ai crede că el a distrus economia României… De fapt, un „ziar“ chiar aşa şi anunţa triumfător. Într-adevăr, DSK a reuşit miracolul de a transforma, în doar câţiva ani, un popor de muncitori harnici într-unul de asistaţi social, bolnavi închipuiţi şi pensionari anticipaţi, care trăiesc de pe urma a vreo 4-5 milioane de angajaţi, în timp ce adevăraţii pensionari şi bolnavi sunt îndemnaţi să iasă din sistem „pe cale naturală“. Şi tot el le-a băgat pe gât creditele „fără număr“ şi multe altele. Desigur, nimeni nu poate spune că toate măsurile adoptate la presiunile Fondului, atât în România cât şi în alte state, au avut rezultate fericite. Ba din contra.

Însă la noi, de la creşterea TVA-ului şi până la hulitul Cod al Muncii, toate au fost puse pe seama FMI-ului şi a fostului său şef. Doar că ceea ce ne-a pretins cu adevărat Fondul a fost chiar blând în comparaţie cu ce ne putea cere. Pentru că, o să o mai spun încă o dată, oricât ar leza mândria fără temei a unora – România e falimentară, din toate punctele de vedere. Fără banii împrumutaţi, în bună parte de la FMI, s-ar fi murit de foame pe capete. La propriu.

Iar acum, la cât de îndatoraţi suntem, putea să ne pună şi să stăm în mâini. Nu a făcut-o, cum nu a făcut cu nici o altă ţară, în ciuda presiunilor la care a fost supus din partea anumitor grupuri, care doreau cât mai multă „flexibilitate“. Ceea ce mă face să remarc şi faptul că, deşi nu este la prima abatere, DSK a fost arestat de-abia acum. Interesant, nu?

Cu atât mai mult cu cât, terorizate de o posibilă introducere a unui control mai strict asupra finanţelor şi de stârpirea paradisurile fiscale, aceleaşi grupuri urlă şi împotriva lui Obama şi a Uniunii Europene. Pentru că marele păcat al lui Strauss-Kahn nu e că-i plac cam mult femeile (cu sau fără voia lor), ci că e socialist.

Iar dacă locul său va fi luat de un exponent al „adevăratelor“ valori ale capitalismului sălbatic, românii, după ce vor fi „flexibilizaţi“ cum trebuie, la nevoie ca pe şniţel, poate îşi vor aminti cu nostalgie de Dominique Strauss-Kahn.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou