Reactualizat la:

S-a modificat acordul cu R.P. Chineză

S-a modificat acordul cu R.P. Chineză
REŞIŢA – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin atrage atenţia asupra modificărilor Acordului bilateral cu privire la scutirea reciprocă de vize şi taxe de vize, încheiat în anul 1981 între România şi Republica Populară Chineză.

Începând cu această lună, cetăţenii chinezi care solicită prelungirea  dreptului de şedere vor face dovada achitării taxei consulare de 120 de euro. Au fost modificate şi taxele privind contravaloarea documentelor eliberate de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru permisul de şedere temporară/permanentă la suma de 240 de lei şi cea a paşaportului pentru persoană fără cetăţenie la valoarea de 242 de lei.

„Această măsură a intrat în vigoare ca urmare a prevederilor OUG nr. 58/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003, privind codul fiscal şi alte măsuri financiar – fiscale. Taxele se vor achita la filialele CEC BANK  în contul CN Imprimeria Naţională SA în contul RO05CECEB30033RON2244514. Permisul atestă existenţa dreptului de şedere al străinului, face dovada, identităţii, a adresei de reşedinţă sau de domiciliu în România, precum şi durata şi scopul pentru care i s-a acordat. Titularul acestui document are obligaţia de a-l avea în permanenţă asupra sa, de a nu-l înstrăina şi de a-l prezenta autorităţilor competente ori de câte ori i se solicită“, subliniază comisarul şef Ioan Florea, şeful Serviciului Imigrări Caraş-Severin.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou