REȘIȚA – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea echipei județului Caraș-Severin la fotbal, adresată copiilor născuți în anul 2008. La această selecție au participat 36 de copii, iar 16-18 dintre aceștia vor face parte din lotul care va face deplasarea la Costinești pentru un stagiu de pregătire.
„Este vorba despre înființarea selecționatei copiilor născuți în anul 2008 din județul Caraș-Severin. Acest proiect este inițiat de către Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin și cu Primăria Reșița. Am hotărât să începem puțin mai devreme cu cei de 2008 pentru a avea timp să-i pregătim pentru jocul de 8+1. Au fost informate toate cluburile care au copii de această vârstă și la această selecție s-au prezentat 36 de copii. Aceștia au fost repartizați în patru echipe de 8+1. În urma acestei selecții vom alcătui un lot de 16-18 jucători, în funcție de posibilități. După aceasta, vom participa la un stagiu de pregătire la Costinești, unde sperăm să facem câte două antrenamente ușoare pe zi și să le legăm cu câteva meciuri amicale. Scopul nostru este să-i acomodăm pe copii pentru jocul de 8+1. Am decis să continuăm aceste activități de selecție, deoarece putem descoperi tinere talente. De exemplu: la 2004 îl avem pe Pervescu, la 2005 Mihali a ajuns la Buftea, selecționata de 2006 este în derulare, iar în luna septembrie va începe selecție și pentru copiii născuți în anul 2007. Sperăm ca la această selecționată de 2008 să se evidențieze cât mai mulți tineri și să facă pasul la loturile naționale. La această selecție s-au prezentat copii de la CSM Reșița, Armeniș, AS Mundo Reșița, CSȘ Caransebeș, Viitorul Caransebeș, Dunărea Moldova Nouă, Minerul Moldova Nouă, a venit un copil de la Slatina și câțiva din Oravița. În această săptămână vom stabili programul de pregătire de la Costinești. După cantonament ne vom opri la Severin pentru a disputa câteva meciuri amicale cu școala de fotbal a lui Flavius Stoican și cu cea a Luceafărului”, ne-a declarat antrenorul Robert Nosal.
Ștefan Moraru