Reactualizat la:

S-a încercat. De reuşit, vom vedea

S-a încercat. De reuşit, vom vedea
REŞIŢA – Oameni de afaceri străini s-au întâlnit vineri la Reşiţa cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene.

Rectifica

Deşi se părea că nimeni nu ştie exact pentru ce se află la întâlnirea de vineri de la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, până la urmă lucrurile au căpătat o traiectorie. Oarecum… Vorbim despre ceea ce trebuia să fie o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene şi ai mediului de afaceri din Caraş-Severin cu oficiali din Franţa, Belgia, Letonia şi Azerbaidjan. Această întâlnire ar fi trebuit să aibă un scop precis, şi poate să se finalizeze cu o serie de concluzii şi variante de afaceri.

Lucrurile nu au prea stat aşa, asta fiindcă evenimentul a început destul de stângaci, fără o direcţie anume. Iniţial, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, a urat bun-venit oaspeţilor şi a îndrumat spre discuţii libere. Apoi a luat cuvântul Ioana Martinescu, director al Centrului de Afaceri CSI, care nu a făcut altceva decât să prezinte implicarea Centrului de Afaceri în cadrul Forumului Internaţional ce va avea loc în Rusia, spunându-le reprezentanţilor judeţului că ar fi bineveniţi acolo.

Apoi, Petru Buzzi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin, adresându-se membrilor delegaţiei străine, a spus: „Vă întrebaţi ce e judeţul Caraş-Severin?“ Interesantă întrebare, în urma căreia a venit şi o scurtă prezentare geografică a judeţului nostru, până ce s-a reuşit să se facă şi o legătură cu mediul de afaceri… „Economia judeţului se bazează în primul rând pe metalurgie. Avem două combinate în judeţ, precum şi o puternică industrie a lemnului şi, de ce nu, şi alimentară. Trebuie menţionat şi faptul că există 50 de resurse minerale cercetate şi exploatate în judeţ“, a mai spus Buzzi. Printre oamenii de afaceri străini prezenţi erau şi unii implicaţi în sport.

Azer Gasanov, om de afaceri din Azerbaidjan şi totodată prim-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Amatori Unifight, a spus: „Chiar dacă suntem aici cu ocazia Campionatului European de Unifight Juniori, trebuie să spunem că sportul poate fi sprijinit numai de afaceri şi că oamenii de afaceri pot deveni astfel promotori ai sportului în lume. De aceea, trebuie să găsim oportunităţi de a colabora“. La sfârşitul întrunirii, vicepreşedintele CJ a fost cel ce a tras concluziile: „S-a încercat, şi cred că s-a şi reuşit, identificarea unor posibile conexiuni economice între judeţul Caraş-Severin şi ţările participante“.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou