Reactualizat la:

S-a deschis robinetul penalităţilor!

S-a deschis robinetul penalităţilor!
REŞIŢA – Reşiţenii care nu şi-au plătit dările nu mai au parte de facilităţi şi bonificaţii ci de majorări şi penalităţi.

 (1 comentariu)

Rectifica

Trecerea de la 31 martie la 1 aprilie nu înseamnă deloc intrarea în Ziua Păcălelilor! Cel puţin nu atunci când vorbim despre impozitele şi taxele locale pe care fiecare reşiţean este dator să le aducă drept aport la bugetul municipiului de pe Bârzava.

În primul rând pentru că data de 31 martie constituie primul termen de plată aferent anului fiscal 2010, iar după expirarea lui încep să curgă majorări şi penalităţi de întârziere, după cum ne-a informat Maria Sorina Paulescu, directorul Serviciului Public Direcţia Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa. Acestea se vor aplica, însă, numai pe impozitele care trebuiau plătite pentru prima jumătate a anului 2010.

De asemenea, cei care plăteau integral impozitul pe 2010 puteau beneficia, până la 31 martie, de o bonificaţie de 10 la sută din totalul sumelor pe care le datorau statului. În unele cazuri, această bonificaţie acoperea chiar dublul procentului cu care impozitul de anul acesta s-a majorat faţă de anul trecut.

Din 1 aprilie, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, vor plăti impozitul fără această facilitate. Faţă de anul trecut, persoanele fizice datorează un impozit cu 5% mai mare în cazul clădirilor şi terenurilor, respectiv cu 20 la sută mai mare în cazul mijloacelor de transport. Persoanele juridice plătesc impozitul pe clădiri la acelaşi nivel ca şi anul trecut, cel pe terenuri – majorat cu 5 procente, iar cel pe mijloace de transport – majorat cu 20 la sută.

Sorina Paulescu a ţinut să precizeze faptul că majorările de impozit aferente acestui an au fost impuse printr-o Hotărâre de Guvern, Consiliul Local Reşiţa nefăcând altceva decât să adopte minimul acestora.

Tot la 31 martie a expirat termenul de aplicare al unui act de clemenţă fiscală pentru reşiţeni, care prevedea că persoanele care plăteau sumele datorate din urmă erau scutite de la plata majorărilor şi a penalităţilor de întârziere. Chiar dacă o perioadă aceste împovorări ale dărilor au fost uitate, ele au continuat să curgă, astfel că persoanele care se trezesc să le plătească abia acum trebuie să achite majorări nu doar pentru termenul de o zi, ci de la momentul în care le-a expirat termenul de plată.

„Măsura a fost aplicată nu pentru a încuraja rău platnicii, ci pentru a veni în sprijinul anumitor persoane care nu au ştiut că au de plătit impozit pentru câţiva ani din urmă“, spune Sorina Paulescu, aceasta dând exemplul celor plecaţi din judeţ sau chiar din ţară care, în urmă cu câţiva ani au cumpărat un imobil, iar notarii nu au transmis certificatele fiscale către primării, pentru că înainte nu exista această obligaţie.

În timp, oamenii care, deşi şi-au plătit dările aferente casei, s-au trezit că nu figurau la primărie cu întreaga suprafaţă de teren pentru care trebuiau să plătească impozit, fiind astfel obligaţi să achite sumele datorate din urmă, dar nu mai mult de 5 ani, limită impusă de termenul de prescripţie extinctivă. Şi, ca de fiecare dată, scutirea temporară de la plata majorărilor şi a penalităţilor i-a făcut pe mulţi dintre cei cu datorii să vină la ghişeele primăriei pentru a le plăti.

Achitarea impozitelor şi taxelor se poate face la Corpurile II sau IV ale Primăriei, care funcţionează după următorul program: în zilele de luni şi marţi, între orele 8.00 şi 16.00, miercuri, de la ora 8.00 la 16.00 la Corpul IV, respectiv de la 8.00 la 18.00 la Corpul II, joi, între orele 8.00 şi 16.00 la Corpul II, respectiv între 8.00 şi 18.00 la Corpul IV, iar în zilele de vineri, de la ora 8.00 la 13.00. „Neachitarea la termenul stabilit de lege atrage după sine aplicarea unor majorări de 0,1% pe zi la suma datorată“, a mai precizat Paulescu.

Antoniu Mocanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou