Reactualizat la:

S-a dat startul ajutoarelor

S-a dat startul ajutoarelor
REŞIŢA – Persoanele care beneficiază de ajutoare alimentare se pot adresa municipalităţii pentru a şi le ridica.

Rectifica

Luna aceasta se acordă o atenţie persoanelor care beneficiază de ajutoare alimentare ce provin din stocurile de intervenţie comunitară destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România. Astfel, în baza HG nr.600/2009 ce vizează acordarea acestor alimente, Primăria Reşiţa a dat startul distribuirii acestora.

Acţiunea se va derula până în 15 octombrie, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00, la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, situat în Reşiţa, în Piaţa Republicii nr. 17. De această dată se acordă 14 kg făină şi nouă pungi de 400 g de paste făinoase.

Ajutorul se adresează pensionarilor din sistemul public, ale căror venituri nu se ridică la nici 400 de lei pe lună, precum şi familiilor şi persoanelor singure cărora le-a fost stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001. De asemenea, mai pot beneficia de ajutor şomerii, care beneficiază de indemnizaţie în baza Legii nr.76/2002, precum şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, atât adulţi, cât şi copii, cu condiţia să nu fie instituţionalizaţi.

Pentru ridicarea ajutorului, este necesară prezentarea următoarelor documente: actele de identitate în original şi copie, atât pentru titulari, cât şi pentru membrii de familie, iar pentru copiii sub 14 ani, certificatele de naştere, în original şi copie.

În cazul pensionarilor, pe lângă actele de identitate mai este cerut cuponul de pensie în original şi copie, pentru luna în care se distribuie alimentele, iar dacă aceştia nu au primit cuponul încă, este necesară prezentarea deciziei de pensionare în original şi copie care să ateste faptul că în luna distribuirii alimentelor drepturile lor sunt în plată, iar sumele primite din pensie sau din pensiile cumulate sunt sub 400 de lei pe lună.

Şomerii trebuie să prezinte carnetul de şomer vizat la zi, iar persoanele cu handicap care beneficiază de program este necesar certificatul de încadrare în grad de handicap, în original şi copie, precum şi actul de identitate al reprezentantului legal, dacă este cazul.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou