Reactualizat la:

S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita

S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – Pentru a-i scuti pe reşiţeni de drumurile obositoare şi costisitoare la clinicile şi spitalele din Timişoara.

 (2 comentarii)

Rectifica

În ideea diversificării şi creşterii calităţii actului medical, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Waldemar Murgu, a făcut deja câţiva paşi. Pus pe fapte mari, el a discutat cu medicii în această direcţie, unele operaţii dificile, pentru care pacienţii trebuiau să meargă la Timişoara sau în alte centre universitare, urmând să se facă la noi.

„Vom reintroduce operaţiile laparoscopice. Asta în mai multe categorii de operaţii, nu numai în colecist. Am discutat cu cei de la Chirurgie, deja am început să le aloc buget pentru că, practic, ei ştiu să facă şi o fac însă, din lipsa bugetului, nu au fost materialele necesare. Am început să facem acest lucru. La Ortopedie am vorbit cu doamna Corcan, care se va specializa în operaţii artroscopice la genunchi, de exemplu. Deci, toate acestea au fost în gândul meu şi deja sunt în curs de rezolvare, unele aproape rezolvate“.

Murgu a adăugat că au fost cumpărate holtere pentru supravegherea pacienţilor la distanţă: „Au fost cumpărate mai multe holtere, care se pun pe piept şi, pe un calculator, medicul cardiolog urmăreşte pacientul de acasă sau ia holterul respectiv şi îl introduce în calculator, unde vede pulsul şi tensiunea la diferite ore. Chiar dacă nu sunt medic, am avut răbdarea să discut cu fiecare medic în parte şi am constatat că marea majoritate a medicilor este bine intenţionată şi dornică să facă ceva“.

Vizavi de calitatea actului medical, Murgu a mai spus că a contactat cea mai renumită clinică din Elveţia, dar a vorbit şi în Austria, unde a solicitat schimburi de experienţă şi training pentru medici. De asemenea, pe secţia de Oncologie, s-a reîntors în oraşul natal un tânăr rezident, care va lucra împreună cu medicul oncolog dr. Melania Bengulescu, această secţie urmând să fie foarte mult ajutată de programul transfrontalier.

 

 

 



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Şase note de zece la matematică şi niciuna la română
CARAŞ-SEVERIN - Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au [...] mai multe »
Şi copiii au sărbătorit cu poliţiştii
REȘIȚA - Ziua Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, a prilejuit şi anul acesta o serie de acţiuni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou