Reactualizat la:

Rujeola a pierdut din intensitate

Rujeola a pierdut din intensitate
Scris de Flavius Rotariu - CARAȘ-SEVERIN – Înainte să atingă pragul de 1.000 de cazuri la noi în județ, pojarul pare că dă înapoi.

Rectifica

La finalul verii 2016 au apărut primele cazuri de rujeolă, atât la nivel național cât și în județul nostru. De atunci și până acum, Direcția Județeană de Sănătate Publică a contorizat peste 900 de cazuri de îmbolnăviri.

„A fost un «vârf» de epidemie în sensul că, în urmă cu o lună și jumătate vorbeam de 786 de cazuri, cu o medie săptămânală de 15-20 cazuri. Acum, numărul total al cazurilor de rujeolă raportate la nivelul întregului județ, pe toată perioada, a ajuns la 905. Nu au fost toate confirmate prin analizele de laborator și putem spune că am intrat într-o perioadă latentă, în condițiile în care, în ultimele două săptămâni au apărut doar opt cazuri“, a explicat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică.

În continuare, pe stocul instituției nu se află nicio doză de vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), deși DSP Caraș-Severin a solicitat 3.100 de doze pentru anul 2017 și nu s-a primit niciuna. La medicii de familie din județ se mai află, potrivit datelor oficiale, 248 de vaccinuri antirujeolă, care nu fuseseră inoculate pacienților de pe liste, din diverse motive.

„Acestea sunt în termen de garanție și pot fi administrate, dar au rămas din diferite motive – fie copiii respectivi aveau diferite viroze și nu puteau fi vaccinați, fie au fost plecați din localitate. DSP nu se poate baza pe acestea și, din păcate, nu am primit nimic. Mai apar cazuri de rujeolă, însă sunt sporadice și putem spune că vorbim de o scădere a incidenței bolii“, a adăugat Botgros.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Intrarile Resitei au fost curatate
REȘIȚA - Cele cinci intrări în reşedinţa judeţului au fost curăţate, vineri, în cadrul unei campanii în care [...] mai multe »
Autoturism in flacari, la Ciclova Montana
ORAVIȚA - Sâmbătă dimineață, la scurt timp după ora 8.30, prin apel la 112 a fost anunțată izbucnirea unui [...] mai multe »
Copiii invata sa faca si sa manance produse traditionale
REŞIŢA - Fiindcă nimic nu se compară cu „Mâncarea sănătoasă, mâncarea gustoasă de la noi de acasă“. Sub [...] mai multe »
Cine a vrut sa munceasca, a gasit!
REŞIŢA - 20 de cărăşeni au reuşit angajarea chiar în ziua bursei de muncă, în vreme ce alţi 139 au fost [...] mai multe »
Greco catolicii primesc o vizita importanta
REŞIŢA - Sâmbătă, 21 aprilie a.c. ora 15, Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic în România, împreună cu [...] mai multe »
Lenuta Ciurel vrea ca rezultatele scolilor sa se vada
REŞIŢA - De vineri, 20 aprilie, la conducerea învăţământului cărăşean se află o femeie, o premieră pentru [...] mai multe »
Incendiu provocat de mana criminala, pe Aleea Tineretului
REŞIŢA - Două camere de apartament arse, o victimă ajunsă la spital intoxicată cu monoxid de carbon, zeci de [...] mai multe »
Central Ballroom: o nouă dimensiune a luxului şi serviciilor de calitate
ADVERTORIAL. Cel mai elegant restaurant din Caraş-Severin se află la Oţelu Roşu, s-a deschis vineri şi vă invită [...] mai multe »
Avem bogatii subterane, dar nu facem nimic cu ele
REŞIŢA - Una dintre ele este apa termominerală de la Băile Herculane, care, în cea mai mare parte a sa, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou