Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În perioada 15-17 august 2014, la manifestările cultural-religioase, poliţiştii şi jandarmii vor asigura ordinea.

Întrucât se aşteaptă participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, efectivele de poliţie vor fi suplimentate, astfel fiind prezenţi peste 300 de poliţişti zilnic. Aceştia vor acorda o atenţie deosebită zonelor din apropierea lăcaşelor de cult, dar şi zonelor unde sunt organizate manifestări culturale. Echipele mixte de ordine şi siguranţă publică vor adopta cele mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.

O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor turistice şi localităţilor unde se desfăşoară ruga satului, respectiv Caraşova, Răcăşdia, Moldova Nouă, Fârliug, Cartierul Doman – Reşiţa, Petroşniţa, Borlova, Doclin, Ocna de Fier, Izgar, Glimboca, Zăvoi şi comunei Socol acolo unde se organizează hramul mănăstirii Baziaş. Poliţişti rutieri vor fi prezenţi pe toate drumurile naţionale din judeţ şi vor acţiona cu 12 aparate radar pentru a combate neregulile săvârşite de conducătorii auto, dar mai ales pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a consumului de alcool.

În zilele de 15 şi 16 august, jandarmii vor fi în misiune în Moldova Nouă cu prilejul sărbătoririi Zilelor Oraşului. Cu ocazia sărbătorilor cămpâneşti, jandarmii vor veghea la ordinea şi liniştea publică în localităţile Glimboca, Zăvoi, Răcăşdia, Caraşova, Prilipeţ şi Iaz. Pentru a preveni producerea de incidente nedorite, jandarmii recomandă participanţiilor la manifestări să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale. Cetăţenii pot solicita sprijinul lucrătoriilor inspectoratului, deoarece aceştia vor fi mereu prezenţi alături de ei pentru rezolvarea promptă a solicitărilor.

FR