Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sfârșitul de săptămână i-a adus la Reșița pe doi dintre cei mai în vogă artiști ai momentului din România, care, pentru două ore, și-au ținut „în priză“ faniiׅ adunați în Centrul Civic. Și pentru că la ediția acestor Zile de sărbătoare organizatorii au ales locații diferite pentru concertele serii (în parcul Tricolorul – muzică populară, în Poiana Golului – rock, în Centrul Civic – pop-dance), publicul s-a împărțit și el în funcție de preferințe, evitându-se astfel aglomerația aniilor trecuți.

Revenind la cei doi artiști, fiecare și-a făcut numărul, cum a știut mai bine. Ruby a „încins“ atmosfera atât prin mișcările sale scenice, cât și prin versurile melodiilor sale – „Stinge lumina“, „Rochia mea“ și „Soare pătrat“. În schimb, What’s Up a interacționat în permanență cu publicul, față de care și-a arătat, în repetate rânduri, dragostea: „Reșița, te iubesc! Sunt bucuros că mă aflu, astăzi, alături de voi! Vă iubesc!“. Iar publicul l-a răsplătit, fredonându-i piesele care, de-a lungul timpului, au devenit hituri: „Taxi“, „K la meteo“, „La tine“. La un moment dat, Ruby i s-a alăturat lui What’s UP, iar fanii celor doi artiști au fost din nou în delir. Înainte de a ieși de pe scenă, What’s UP i-a îndemnat pe tineri să acorde timp pasiunii lor pentru a ajunge acolo unde și-au propus.

Diseară, pe scena din centrul Reșiței este așteptat să concerteze, începând cu ora 22.00, juratul de la „Vocea României“, îndrăgitul Smiley.