Reactualizat la:

Rosso-nerii s-au reunit in Valea Domanului

Rosso-nerii s-au reunit in Valea Domanului
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Echipa de fotbal CSM Școlar Reșița a desfășurat joi, 20 iulie, primul antrenament din această vară, în vederea pregătirii pentru sezonul competițional 2017/2018 al Ligii a III-a. La reunire au fost prezenți 27 de jucători, 15 seniori și alți 12 componenți ai Centrului de copii și juniori. Primul antrenament a fost condus de Dan Potocianu, urmând ca ședințele de pregătire din zilele următoare să fie conduse de noul antrenor, cel mai probabil, fostul stelist Marius Baciu.

Rectifica

După ratarea promovării în ultima etapă a sezonului trecut, antrenorul Leontin Doană și secundul acestuia, Gheorghe Popa, au fost înlocuiți, iar după ce noul antrenor va semna contractul cu reșițenii, se va vedea dacă se vor face unele modificări la echipă.

„Joi a avut loc reunirea lotului echipei de Liga a III-a, CSM Reșița. Pornim la drum cu speranța de-a putea oferi iubitorilor de fotbal din oraș și nu numai, gândul promovării în eșalonul secund. Deocamdată, antrenamentele vor continua la baza proprie din Valea Domanului, urmând ca de săptămâna viitoare, staff-ul tehnic să hotărască perioada precompetițională de antrenament”, a declarat Viorel Lolea, președintele CSM Școlar Reșița.

Liderul de galerie al rosso-nerilor, Marcel Gușcă, a spus: „Cu siguranță că galeria va încuraja echipa în continuare. Avem mici nemulțumiri vis-a-vis de anumite aspecte, dar toate aceste lucruri se pot corecta. Eu sunt convins că cei din conducere vor înțelege doleanțele noastre, sunt lucruri pertinente, de bun simț și sunt convins că au luat la cunoștință și le vor corecta. În niciun moment nu s-a pus problema ca galeria să nu mai încurajeze echipa. În câteva cuvinte aș dori să spun că noi ținem foarte mult la tinerii jucători, la juniorii noștri și ne dorim să aibă condiții mai bune. Ne dorim ca cei care au făcut saltul la echipa mare să aibă și niște salarii mai bune. Ne dorim ca jucătorii tineri de la centrul de copii și juniori, care fac pasul la prima echipă, să fie ajutați ceva mai mult. Sunt convins că există posibilitățile necesare. Nu am nicio problemă cu înființarea echipei de handbal, din contră, chiar mă bucură acest lucru, pentru că în acest oraș sunt mulți iubitori ai acestui sport. Singurul lucru care mă deranjează este acela că multe echipe din Reșița, nu doar de fotbal, vor să vină în Valea Domanului pentru a se antrena în mod gratuit, pentru că CSM Reșița are un anumit buget, care automat va fi deturnat. Cei care se vor antrena vor dori să facă un duș, o refacere, iar bazinul de refacere consumă 2000-2500 de litri de apă, consumându-se foarte mult gaz ca să încălzești acest bazin. Vreau să spun că aceste cheltuieli vor fi suportate de echipa de fotbal și atunci consider că nu este în regulă ca bugetul nostru să fie folosit astfel”.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resitenii, remarcati in ringul de la Timisoara
REȘIȚA - Elevii antrenorului Gheorghe Cîrlea au luptat în Gala Interclub Tamashi. mai multe »
Derby de Banat in handbalul juvenil
REȘIȚA - Rosso-nerii întâlnesc miercuri liderul Seriei G din Campionatul Național de Handbal al Juniorilor III. mai multe »
Un investitor la CSM Resita?
REȘIȚA - Patronul echipei ACS Șirineasa, Nicolae Sarcină, și-a exprimat dorința de-a investi la echipa de fotbal [...] mai multe »
Daniel Oprita: M-a nemultumit rezultatul
REȘIȚA - Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după amicalul cu Pandurii. Oprița s-a declarat nemulțumit de [...] mai multe »
CSM Scolar pierde primul amical
REȘIȚA - Rosso-nerii au cedat cu 0-1 în fața divizionarei secunde Pandurii Tg. Jiu. mai multe »
Rosso-nerii s-au pus pe treaba! Amical castigat fara probleme la Timisoara!
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Școlar Reșița a disputat joi, 15 februarie, un joc de verificare în compania [...] mai multe »
Pandurii Tg. Jiu, din nou la Resita
REȘIȚA - Rosso-nerii dispută vineri un nou meci amical în Valea Domanului. mai multe »
Muncitorul se pregateste pentru Cupa
REȘIȚA - Reșițenii mai au câteva zile până la primul meci oficial din 2018. mai multe »
Rosso-nerii, locul 2 la Stars Cup
REȘIȚA - Elevii lui Cristian Bercsenyi au participat la un turneu la Drobeta Turnu Severin. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou