Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Universitatea Craiova – CSM Școlar Reșița 31-31 (19-19), în Divizia A de handbal masculin, Seria B.

În etapa a IV-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, CSM Școlar Reșița a jucat marți, 10 octombrie, în deplasare cu Universitatea Craiova. După un meci în care gazdele au condus minute bune pe tabela de marcaj, rosso-nerii au plecat din Cetatea Băniei cu un punct, obținut în urma unui joc mai convingător în repriza secundă.

„A fost un meci greu, am revenit de la cinci goluri pentru echipa craioveană. Am avut mai multe eliminări decât gazdele, au fost unele greșeli și ale noastre și ale arbitrilor. Am luat și eu o eliminare, normal, că nu m-am putut abține și am luat atitudine la deciziile arbitrilor. Pe final, echipa gazdă a avut de două ori un gol avans, noi am egalat de fiecare dată, în ultimele secunde opt secunde Craiova a avut atacul, noi eram în cinci pe semicerc și n-au putut să ne dea gol. Așa, s-a încheiat egal, un punct mare pentru echipa noastră. După acest meci, se resimte Răzvan Daia, a jucat din nou pe pivot, și bineînțeles, cei care au marcat multe goluri sunt mai obosiți decât ceilalți. Dar își revin, sunt făcuți din oțel de Reșița. Vreau să mulțumim Primăriei și Consiliului Local Reșița pentru că sprijină handbalul, promitem un handbal de calitate, pentru o reprezentare cât mai bună a orașului în competiția națională”, a spus Marcel Vulpe, antrenorul principal al echipei reșițene.

CSM Școlar Reșița: Andy Sămînță, Ovidiu Dumitru, Andreas Back – Alexandru Vulpe (9 goluri), Raul Heimbach (7), Răzvan Daia (7), Marius Grozăvescu (4), Andrei Pascari (2), Alexandru Ion (2), Jasmin Ursul, Ștefan Drăgan, Alexandru Ille, Antonio Gîrban, Gabriel Boșca, Denis Barbu.

În etapa următoare, duminică, 15 octombrie, de la ora 11, CSM Școlar va întâlni la Sala Polivalentă din Reșița pe Minaur II Baia Mare.