Reactualizat la:

Rosso-nerii, concentrare maxima in campionat

Rosso-nerii, concentrare maxima in campionat
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – CNS Cetate Deva, sâmbătă, 21 octombrie, ora 15, în Valea Domanului.

Rectifica

CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, formația CNS Cetate Deva, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a. Pentru acest joc, Răzvan Dulap nu va putea evolua pentru echipa antrenată de Daniel Oprița din pricina cumului de cartonașe galbene. În acest moment, CSM Reșița se află pe locul al doilea în campionat, cu 14 puncte obținute în 7 jocuri. Cetate Deva ocupă locul 6 în clasament, cu 12 puncte obținute după primele 8 etape.

„Mă bucur că am debutat cu dreptul pe banca Reșiței. Practic, dacă n-am fi reușit să câștigăm meciul cu Bălești, șansele noastre să ne mai batem la promovare ar fi fost destul de mici. Chiar dacă a fost un meci greu, pe un teren dificil, mi-a plăcut foarte mult atitudinea băieților. Cum am mai spus și înainte, meciurile din Liga a III-a se câștigă cu atitudine și cu multă muncă. După acest joc rămânem în continuare în cursa pentru promovarea în Liga a II-a. O să încerc să fac echipa să joace așa cum îmi doresc eu și cred că o să reușesc acest lucru. În acest moment, punctele contează mai mult decât jocul. Nu ne va fi deloc ușor să câștigăm toate meciurile, pentru că Reșița este cea mai titrată echipă din serie și fiecare adversar încearcă să facă meciul vieții cu noi. Am strâns câteva informații despre Cetate Deva, dar cel mai important este să ne facem noi jocul. Trebuie să jucăm noi bine, dacă nu vom face acest lucru, putem să ne uităm și strângem informații despre Deva toată săptămâna. Sper ca jucătorii să fie în cea mai bună formă la ora jocului și am încredere că vom câștiga. Nu știu dacă voi face schimbări în echipă față de partida cu Bălești, dar voi stabili ulterior acest lucru. Pentru meciul cu Deva, Răzvan Dulap nu va putea juca din pricina cumului de cartonașe galbene, iar Sebastian Velcotă a acuzat ceva probleme medicale, dar cred că la ora jocului va fi apt. Din câte am observat, după fiecare meci din Cupa României pe care l-am disputat, echipa a pierdut puncte în etapa de campionat. Obiectivul nostru este promovarea, dar mă interesează și meciul cu Viitorul. Lucrul cel mai cert este acela că nu mai avem voie să pierdem puncte în meciurile din campionat”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul CSM Școlar Reșița.

Unul dintre căpitanii echipei, Laurențiu Breșneni, a spus: „Consider că atitudinea băieților s-a schimbat mult în bine. Oprița face antrenamente foarte bune, cu intensitatea care trebuie, iar din punctul meu de vedere, rezultatele pe care le vom avea îmi vor da dreptate. Discursul pe care ni l-a ținut Oprița înainte de meciul cu Bălești ne-a făcut să intrăm în teren foarte motivați. Urmează meciul cu Cetate Deva, iar tot ceea ce îmi doresc este să obținem toate cele trei puncte. Ne așteaptă o serie grea de meciuri, cu Deva, Viitorul și Șirineasa, dar mie personal îmi plac astfel de jocuri tari”.

Mai în glumă, mai în serios, Daniel Oprița se gândește ca din iarnă, după o pregătire fizică foarte bună, să ajute Reșița din teren: „În acest moment nu sunt foarte bine pregătit fizic, dar în pauza competițională din iarnă, dacă fac o pregătire așa cum trebuie, pot intra pe teren. Vedem ce va fi până la iarnă, dar dacă ne merge bine, poate fac o surpriză și s-ar putea să-mi ajut echipa și din teren. Aș vrea acest lucru”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Scolar Resita a castigat ultimul joc de acasa
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 19 mai, cu scorul de 2-1 în partida împotriva formației ACS [...] mai multe »
In gimnastica resiteana, viitorul suna bine
REȘIȚA - 12 medalii au intrat în palmaresul CSS Reșița, după Campionatul Național al Juniorilor III. mai multe »
Resița este campioana nationala la gimnastica!
REȘIȚA – Echipa Clubului Sportiv Școlar Reșița a cucerit vineri seara titlul național la gimnastică juniori [...] mai multe »
CSM Scolar Resita, obligata sa invinga
REȘIȚA - Rosso-nerii joacă sâmbătă, de la ora 18, cu ACS Ghiroda, în Valea Domanului. Partida care va avea loc pe [...] mai multe »
Turneu semifinal de handbal la Resita
REȘIȚA - Elevele prof. Lucia Moruț se numără printre participante. mai multe »
Alin Jivan: Traiesc momente speciale
REȘIȚA - Reșițeanul a revenit acasă, în calitate de antrenor de gimnastică la CSA Steaua. mai multe »
Dan Grecu: M-a apucat nostalgia
REȘIȚA - Vicepreședintele FRG asistă, la Reșița, la Naționalele de gimnastică ale juniorilor III. mai multe »
Magia gimnasticii, in Polivalenta resiteana
REȘIȚA - Cel mai mare eveniment al anului pentu gimnastica reșițeană, Campionatul Național al Juniorilor III, va [...] mai multe »
Bucurie pentru atletismul caransebesean
CARANSEBEȘ - Sorina Ciuche, medalie la primul concurs internațional. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou