REȘIȚA – Jucătorii pregătiți de Leontin Doană vor întâlni sâmbătă, 23 martie, de la ora 15, în deplasare, formația CS Hunedoara.
Încă de la începutul returului, CSM Reșița a continuat să urce în clasament, iar în momentul de față se află pe poziția secundă, cu 35 de puncte, obținute după primele 18 etape. De cealaltă parte, CS Hunedoara ocupă locul 10, cu 23 de puncte acumulate. Liderul Seriei a IV-a din Liga a III-a este în continuare echipa Șoimii Lipova, cu 39 de puncte.
„Meciul cu Hunedoara din etapa viitoare îl vom juca la victorie. De când am revenit la echipă am obținut un singur egal din nouă meciuri, în rest, am înregistrat doar victorii. Din această cauză nu vreau să pun presiune pe jucători. Am recuperat multe puncte, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat Leontin Doană, antrenorul echipei CSM Reșița.