REŞIŢA – CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reşiţa 2-2 (1-0), în etapa a XV-a a Ligii a II-a, Seria a II-a.
Plecată la Râmnicu Vâlcea cu dorinţa de a face un meci bun, Metalul Reşiţa a fost foarte aproape să revină în Banat cu toate cele trei puncte. Chiar dacă vâlcenii au deschis scorul în minutul 33, printr-un penalty transformat de Câju, în repriza secundă elevii lui Daniel Opriţa au întors rezultatul şi, după reuşitele lui Tătaru, din minutul 71, şi Buhăescu, din minutul 85, ambele cu lovituri de cap în urma unor cornere, Metalul conducea cu 2-1. Nu avea să fie acesta rezultatul final, pentru că Pîrvulescu a dat lovitura în minutul 90 şi partida s-a încheiat la egalitate, 2-2.
„A fost un meci dominat de noi de la un capăt la altul, am avut ocazii mari, am şi marcat, rezultatul este nemeritat, a spus antrenorul reşiţenilor, Daniel Opriţa. Meritam victoria, chiar dacă am fost conduşi, am jucat fotbal, am dominat CSM-ul la ea acasă. Vâlcea nu a avut ocazii, a avut doar neînţelegerea aceea la noi în careu, din care a ieşit penalty, în rest, nu prea au avut.“
CSM Râmnicu Vâlcea: D. Popescu – Samson (min. 46, Stancu), I. Stoica, Pîrvulescu, Briceag – L. Iordache, Munteanu – Câju, Konyeha (min. 78, Geantă), Al. Ionescu – Nkongue (min. 66, I. Coman).
Metalul Reşiţa: Zimmermann – R. Cristian, I. Popescu, I. Tătaru, Aniţoiu – Ad. Ionescu, D. Enescu (min. 57, A. Neagoe) – O. Vasile, Feher (min. 53, A. Voinea), L. Manole (min. 89, A. Vaştag) – Buhăescu.