Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Elevii de etnie romă din judeţ nu s-au înghesuit să se înscrie la licee pe locurile special destinate lor.Minoritari, romii au parte de un regim special în mai toate domeniile. Pentru ei se găsesc bani de la buget să meargă la facultate fără să plătească taxă, să li se acorde locuri speciale în licee, să primească ajutoare sociale pentru că, spun ei, „nimeni nu-i angajează, deşi ei ar vrea să muncească“…

Pentru toate acestea plăteşte o majoritate deja săracă, oameni ce muncesc pentru un venit minim şi din ale căror drepturi se tot taie. Din păcate, de cele mai multe ori romii nu apreciază deloc ceea ce primesc. Pentru că nu putem generaliza, vom prezenta numai câteva exemple în acest sens.

Astfel, Ministerul Educaţiei prin intermediul Inspectoratul Şcolar Judeţean a alocat absolvenţilor romi de clasa a VIII-a, pentru anul şcolar 2011-2012 un număr de 144 de locuri speciale în liceele cărăşene. Ca o noutate faţă de anul şcolar anterior, în această toamnă copiii etnicilor romi au avut locuri chiar şi în clasele liceelor de prestigiu din Caraş-Severin, tot ceea ce trebuiau să facă era să le… ocupe.

Numai că, puţin peste 20% dintre aceste posturi au fost ocupate, mai exact în fază iniţială 31, pentru ca după susţinerea corigenţelor să se mai ocupe un loc. Nici pe locurile de la facultăţi nu prea s-au înghesuit romii, Partida Romilor Pro Europa eliberând aproximativ 10 adeverinţe în acest sens.

Anca Preda