Reactualizat la:

Romeo Dunca: Mocioalca mi-a cerut actiuni – Ion Mocioalca: Nu exista asa ceva

Romeo Dunca: Mocioalca mi-a cerut actiuni – Ion Mocioalca: Nu exista asa ceva
Scris de F.R./N.C. - REŞIŢA – Omul de afaceri timişorean, Romeo Dunca, aflat la Reşiţa pentru a-l susţine în campania electorală pe candidatul la Primăria Reşiţa, Ioan Popa, a avut în discursul său câteva declaraţii şocante, potrivit cărora oamenii politici cărăşeni i-au pus beţe în roate.

 (3 comentarii)

Rectifica

„Nu sunt membrul vreunui partid şi nu cred că voi fi vreodată. M-am implicat economic în proiectarea unei idei de afaceri care urmărea valorificarea potenţialului turistic ce m-a marcat graţie senzaţiilor pe care le-am încercat acolo. Lumea crede că am dorit strict să fac bani, că am descoperit o mină de aur. De fapt, am descoperit un loc deosebit ce mi-a adus căldură şi plăcere în suflet şi a cărui distrugere o privesc în fiecare zi. M-am implicat pentru că vreau să fac ceva, am cheltuit foarte mulţi bani. Am două numere pe care le ţin minte şi care m-au marcat: trei şi opt. Sunt opt ani de când mă lupt cu acest proiect turistic şi trei milioane de euro pe care le-am cheltuit din banii personali pentru a aduce strălucire turistică acestui județ şi care să arate celor care nu înţeleg că valoarea pe care acest județ o poate aduce în bunăstarea naţiei este legată de valorificarea turismului. Am dus nenumărate lupte, m-am certat cu asociaţii, cu prieteni, cu oameni politici, cu familia. Marcel Vela m-a dus la ministrul Finanţelor din acea vreme, Varujan Vosganian, m-a prezentat, a lăudat proiectul. Ministrul m-a lăudat, dar mi-a cântat la pian. Nu m-a putut ajuta, dar mi-a cântat. Am fost şi la un bărbat puternic, la domnul Mocioalcă. M-a chemat la dânsul să-i prezint proiectul pentru că era în măsură să mă ajute, pentru că primarul de la Turnu Ruieni era primar PSD. M-am ambalat crezând că poate să m-ajute. Mi-a spus «da, o să te-ajut, cu primarul de la Turnu Ruieni» (şi m-am mirat ce bine-mi merge aici că vorbesc cu reprezentantul politic şi primarul semnează. Aşa merge politica, înseamnă că funcţionează). Mi-a pus o condiţie: să-i dau o parte din părţile sociale dacă dezvolt acest proiect. Să i le dau lui. Nu direct, ca să nu se afle, ci o să-mi dea un om de încredere, unul Bejeriţă, să m-asociez cu el. Şi el m-ajută, să-mi semneze şi primarul de la Turnu Ruieni, că o să primesc şi fonduri. Mi-a spus să fie şi el, acolo, acţionar. În acel moment m-am supărat şi am spus că nu sunt înţeles, că nu e vorba de împărţit bani. E vorba de cheltuială: vă dau tot, doar faceţi. I-am spus ceva, cred că de mamă, lucru care mă costă şi-n ziua de azi, şi n-am devenit asociat cu Bejeriţă. Şi bine-am făcut, pentru că acum aş fi dat explicaţii la DNA. Ştiţi că domnul Bejeriţă a fost găsit cu vreo zece milioane de euro cash. Eu n-am văzut mai mult de 100.000 de euro deodată şi facturez lunar mai mult de patru milioane. Am 800 de angajaţi la care le asigur salariile… Acum mi-e teamă să nu ajung la mâna celui căruia i-am spus nişte cuvinte din suflet, care a vrut să câştige pentru el soarta judeţului“, a precizat Romeo Dunca în faţa susţinătorilor liberali.

Vizavi de ceea ce a declarat omul de afaceri timişorean, şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, ne-a declarat: „Această discuţie nu a avut loc. Dacă exista o astfel de discuţie era spusă până acum, nu aştepta Romeo Dunca campania localelor din 2016. Eu nu mă apuc de povestit acum despre Dunca, proiectele, acţiunile lui. Să ştiţi că aş avea şi eu de spus multe însă nu vreau să joc într-o piesă atât de proastă cu actori amatori, gen Romeo Dunca şi Nelu Tăiţelu, piese jucate în regie slabă făcută de Marcel Vela. Îmi doresc să fiu în această campanie electorală în afara jocurilor murdare. Chiar dacă liberalii au înţeles că trebuie să ne aruncăm lături în cap unii altora, din partea mea se aleg doar cu dispreţul meu. Oamenii serioşi nu se apucă nici să lanseze, nici să publice mizerii ce pot fi urmate de procese penale. Nu pot lăsa la nesfârşit să îmi fie terfelită imaginea doar pentru că Ion Mocioalcă conduce, vremelnic, repet, vremelnic, un partid care poate câştiga alegerile în Caraş-Severin. Nu cumva de asta le este teamă? Că Mocioalcă ăsta le poate tulbura afacerile din ariile protejate?“



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dealul Ponorului in flacari
REȘIȚA - Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în cartierul reșițean Doman, pe Dealul Ponorului. Pentru [...] mai multe »
Accident la Intim
REȘIȚA - Un accident rutier s-a produs vineri seară la Reșița, pe pod la Intim. Un autoturism a intrat într-un [...] mai multe »
Exista pericolul aprinderii unor incendii
REȘIȚA - Crede președintele CJ Silviu Hurduzeu în contextul unei noi perioade de caniculă anunțate de ANMH și pe [...] mai multe »
Unii la cumparaturi, altii la furat posete…
CARANSEBEȘ - O femeie de 40 de ani din Caransebeș este cercetată penal de polițiștii din municipiu după ce a furat [...] mai multe »
A murit transportand lemne…
MOLDOVA NOUĂ - În seara de joi, 20 iulie, în jurul orei 23.00, polițiștii din Moldova Nouă au fost sesizați [...] mai multe »
Resita primeste bani pentru o gradinita, un drum si doua poduri
REȘIȚA - Din șapte proiecte depuse pe PNDL 2, municipalitatea reșițeană a reușit să obțină de la Ministerul [...] mai multe »
Pompierii caraseni, pregatiti pentru Domogled
CARAŞ-SEVERIN - Un incendiu masiv s-a declanşat în Parcul Naţional Domogled din Mehedinţi, marţi seară. Şi chiar [...] mai multe »
Oamenii de afaceri, coplesiti de probleme si taxe
CARANSEBEȘ - Aceasta este concluzia desprinsă în urma întâlnirii dintre oamenii de afaceri din Caransebeș și [...] mai multe »
Dan Puric in Agora tinerilor ortodocsi
REȘIȚA - Cei peste 500 de tineri din Caraș-Severin și din țară, care au participat în aceste zile la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou