Reactualizat la:

Românii, pe cale de dispariţie?

REŞIŢA – În perioada 1992-2005 numărul locuitorilor ţării a scăzut cu aproximativ un milion de persoane.

 (1 comentariu)

Conform unei statistici efectuate de Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare, numărul românilor a scăzut drastic în perioada 1992-2005.

În ceea ce priveşte contribuţia judeţului nostru la scăderea populaţiei, conform datelor statistice în perioada mai sus menţionată, numărul locuitorilor judeţului a scăzut cu peste 44.000 de persoane. Dacă în anul 1992, Caraş-Severinul avea 376.347 de locuitori, în anul 2005 numărul acestora a ajuns la 331.876.

Ca şi grupe de vârstă, cei mai mulţi sunt cei cu vârste cuprinse între 15 şi 59 de ani. Pe locul doi se află, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste, situându-ne astfel în tendinţele naţionale (şase milioane de vârstnici).

Pe ultimul loc sunt tinerii care sunt cei mai puţin reprezentaţi, numărul acestora situându-se sub 50.000. Se pare că nici previziunile viitoare nu sunt prea strălucite. Se preconizează că în anii ce urmează tendinţa este de scădere constantă.

Peste 50 de ani se apreciază că tabloul demografic va fi complet diferit: pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populaţia ţării, iar numărul copiilor şi adulţilor va scădea.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou