Reactualizat la:

Robotul da Vinci de la Pelican Oradea urcă Bihorul în era ultratehnologiei

Hi-Tech la Spitalul Pelican Oradea Hi-Tech la Spitalul Pelican Oradea
Scris de Otilia Șandor - Cel mai performant aparat pentru operație din lume este la Spitalul Pelican din Oradea.

Rectifica

Medicii chirurgi și urologi de la Spitalul Pelican Oradea au prezentat miercuri, jurnaliștilor, apoi medicilor de familie, cea mai nouă și mai revoluționară achiziție în domeniul intervențional. Robotul chirurgical da Vinci, produs în Statele Unite ale Americii, este destinat în special operațiilor în cazuri de cancere (colo-rectal, de vezică, de prostată), dar și într-o altă vastă paletă de afecțiuni.

De ce e special?

Prof. dr. Adrian Maghiar, șeful secției de Chirurgie de la Spitalul Pelican, împreună cu colegii din secția pe care o conduce și de la Urologie, au descris, succint, de ce e atât de special și de bun acest aparat chirurgical pentru pacient în primul rând, dar și pentru chirurg: „Robotul da Vinci este destinat în general afecțiunilor oncologice, indicațiile sunt pentru eventrațiile mari, dar acest aparat poate fi indicat și în alte afecțiuni, cum ar fi hernia hiatală sau patologia pe coledoc.

Bolnavul ne întreabă mereu ce dureri va avea după operație, când se poate ridica din pat și când poate merge acasă. Prin intervenție cu robotul da Vinci, inciziile sunt foarte mici și prin urmare intensitatea, durata durerilor dar și riscul de complicații scad. În funcție de gravitatea afecțiunii, bolnavul poate fi lăsat să plece din spital acasă mai repede decât în cazul celorlalte tipuri de operații, după trei zile, dar, repet, în funcție de afecțiune, poate chiar și a doua zi”.

Robotul simplu nu face operație

Concluzionând parcă unele informații împământenite greșit, prof. dr. Maghiar a declarat că „robotul simplu nu face operație” și a detaliat că pe baza acestui aparat hi-tech, medicul se transpune în abdomen. Cele patru brațe ale robotului sunt mânuite de medic, astfel încât precizia aparatului depinde de pregătirea doctorului. Cu cameră implantată într-un braț și celelalte trei brațe folosite prin creierul robotului, un fel de computer ce oferă vizualizare 3D, mărind imaginea de 10 ori, chirurgul reușește astfel să ajute mult mai mult bolnavul decât dacă l-ar opera clasic sau chiar laparoscopic.

Pe înțeles, acest robot „este ca un Ferrari sau un Maybach față de un Mercedes sau Audi”, a apreciat prof. dr. Maghiar, subliniind diferența de performanță a chirurgiei robotice față de chirurgia laparoscopică și cea clasică.

Finețe testată

În timpul prezentării aparatului HI-Tech, jurnaliștii și apoi medicii de familie au putut constata finețea aparatului, testându-i „creierul” (partea de hard și soft a sistemului) și brațele, prin mânuirea unei console. Senzația este că te afli în organism și operezi de acolo, văzând la dimensiune de 10 ori mai mare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alătură-te campaniei umanitare „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi”
În preajma sărbătorilor de iarnă, ROEXPERTCAD, Asociația Pranic Healing Oradea și Dynamic Studio, organizează [...] mai multe »
Tango argentinian la Filarmonică
Filarmonica Oradea va fi gazda unui eveniment special, caritabil, de tango argentinian. mai multe »
Oradea va fi reprezentată de 3 talente locale la finala din București
A II- a ediție a concursului de interpretare vocală ‘Oradea Singing Stars’ s-a desfășurat sâmbătă la Lotus [...] mai multe »
Zoltan Teszari, pe locul șase în Topul celor mai bogați români
Patronul RDS&RCS se clasează și în anul 2019 în Top 10 cei mai bogați oameni din România, potrivit Capital.ro. mai multe »
Bihoreanul Laurențiu Țenț, noul președinte al Casei Naționale de Pensii
De luni, 9 decembrie 2019, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un nou preşedinte. Acesta este bihoreanul [...] mai multe »
Ionuț-Vlad David, cel mai popular la „Cântă, cântă, gură scumpă”
30 de concurenți s-au aliniat la startul competiției după ce au trecut de preselecții. Vasile-Cosmin Cotârlă este [...] mai multe »
Creativitate și stil la Fashion Zone Alarm
Evenimentul s-a aflat la cea de-a IV-a ediție. Festivalul național de modă Fashion Zone Alarm s-a branduit, dincolo [...] mai multe »
Elevii de la Mihai Viteazul la Vienna Business Academy
Orădenii au participat la prima ediție a Târgului Internațional al firmelor de exercițiu desfășurat la Viena [...] mai multe »
Fiscul Primăriei a luat mai mult de la firme!
În acest an, fiscul Primăriei Oradea a colectat mai mult îndeosebi de la firme, comparativ cu anul trecut. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou