REȘIȚA – Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada 6-8 septembrie, de la Ploiești. Rezultatul obținut de sportivul reșițean la bară a fost unul foarte bun, având în vedere faptul că din anul 2010, clubul n-a mai obținut vreo medalie la seniori.
De asemenea, echipa formată din Gabriel Țaru, David Gavril, Andrei Toma și Robert Pașca a obținut locul V la această competiție. Primii trei sportivi din echipă au fost transferați recent de la CSS 1 Timișoara. Sportiv de lotul național, Robert Pașca a fost descoperit și format de antrenorul Robert Bălan.
Ștefan Moraru