Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Poliţiştii cărăşeni trag îi avertizează pe conducătorii auto vizavi de noul aparat radar cu laser care a intrat marţi, 19 decembrie, în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. Dispozitivul dispune de o cameră video HD, are un laser integrat şi este cel mai performant aparat de măsurare a vitezei disponibil astăzi.

„Aparatul stochează pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto. Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie. Așadar, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș Severin vor folosi în curând acest aparat radar tip pistol întrucât viteza reprezintă principala cauză de producere a accidentelor grave de circulaţie“, ne informează IPJ Caraş-Severin.