REȘIȚA – Foștii sportivi, antrenori și conducători ai Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița s-au reunit miercuri, 14 noiembrie, la cea de-a V-a ediție a acestui eveniment.
Prof. Ioan Stoia este cel care a inițiat această întâlnire la care a participat un număr foarte mare de foști sportivi. Printre cei prezenți la acest eveniment s-au numărat: Maria Zsizsik, Dan Firițeanu, Ioan Florea, Ilie Ene, Francisc Vaștag, Nicolae Constantin, Ilie Pătruică și mulți alții.
„Este o mare plăcere să te revezi cu familia sportului reșițean. Dacă face cineva o analiză, va constata că din punct de vedere al numărului de sportivi care au făcut performanță, Reșița ar fi pe primul loc. Mă bucur foarte mult că m-am putut revedea cu foști colegi din perioada 1975-1980”, a spus Gheorghe Năsturel.
„Vreau să-l felicit pe Ioan Stoia pentru această frumoasă inițiativă pe care a avut-o, de a reuni pe cei mai buni sportivi și antrenori ai Reșiței și ai României. Sunt onorat și sunt bucuros că am putut lua parte și eu la acest eveniment și vreau să le mulțumesc tuturor pentru rezultatele minunate pe care le-au înregistrat de-a lungul timpului”, a declarat Adrian Dacica, viceprimarul Reșiței.
Campioana europeană la popice, Maria Zsizsik, prezentă la acest eveniment, ne-a spus: „Este pentru a doua oară când particip la această întâlnire organizată de Ioan Stoia. Este o mare bucurie acest eveniment, pentru că am reușit să ma întâlnesc cu întreaga echipă de popice a României, cu care am reprezentat cu mândrie acest oraș și această țară. La acest eveniment au fost printre noi campioane europene și mondiale. Am fost foarte surprinsă de numărul mare de foști sportivi de la toate disciplinele sportive. Sperăm ca la următoarea întâlnire, să fim la fel de mulți”.