Reactualizat la:

Reunirea fostilor sportivi, editia a V-a

Reunirea fostilor sportivi, editia a V-a
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Foștii sportivi, antrenori și conducători ai Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița, se vor reuni miercuri, 14 noiembrie, de la ora 14:30, la restaurantul de la Camera de Comerț din Moroasa. Prof. Ioan-Iulian Stoia, fost vicepresedinte al Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița și fratele său, prof. Traian Stoia, au invitat la o întâlnire amicală de suflet pe cei care au făcut performanță la clubul reșițean.

Rectifica

„Pentru prima dată am organizat o astfel de întâlnire în anul 2012. Acum suntem la a V-a ediție. Întâlnirea este pentru participanți un prilej de a se revedea, de a schimba amintiri în jurul unei mese bune și a unui pahar. Fară nici un fel de nostalgie. Reținem doar lucrurile frumoase și ne bucurăm să fim din nou împreună. Ținând cont de reușita edițiilor precedente, la întalnirea de miercuri, 14 noiembrie, vor fi prezenți campioni mondiali, europeni, naționali, un medaliat olimpic și, bine înțeles, rosso-nerii echipei de fotbal. Ne bucurăm de asemenea de prezența celor mai înalte personalități politice de la Prefectura Caraș-Severin și Primaria Reșița”, a declarat prof. Ioan Stoia.

Au fost invitați foști sportivi din mai multe ramuri sportive. Box: Francisc Vaștag, Ion Anghelescu, Cornel Buhara și Corneluș Silitră. Fotbal: Petre Panescu, Dan Ologeanu, Grigore Bora, Ion Atodiresei, Ion Florea, Lotzi Kalapaty, Feri Portic, Gheorghe Rednic, Lucian Voinescu, Toma Grozăvescu, Octavian Roșca, Nicu Fara, Tavi Foale, Dan Firițeanu. Handbal: Eva Rotko, Mihai Serafim, Ilie Vaidasigan, Cristi Pătru și Gheorghe Năsturel. Lupte: Ilie Ene, Gheorghe Rogojan, Nicolae Constantin, Gheorhe Rașovan și Dumitru Grozav. Popice: Maria Stanca, Melania Lăcătușu și Maria Zsizsik. Tenis de masă: Sandra Basarab, Elena Peia. Atletism: Gheorghe Megelea. Judo: Doru Marchiș. Canotaj: Luci Duca.

Dintre foștii conducători au fost invitați: Ilie Pătruică, Ioan Stan, Mircov Miomir, Doru Dinu Glăvan și Damian Moise. De asemenea, au fost invitate oficialități precum: Ioan Popa, Adrian Dacica, Matei Lupu și Cătălin Hogea. Încă se așteaptă să confirme prezența la acest eveniment Miodrag Belodedici, Florea Voina, Vasile Aelenei și Rică Răducanu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resita, gazda Campionatelor Nationale de gimnastica
REȘIȚA - La sfâșitul acestei săptămâni, la Sala Polivalentă din Reșița vor avea loc Campionatele Naționale de [...] mai multe »
Daliana Fagaras, medalie de aur la Cupa Romaniei
REȘIȚA - Sportivele secției de gimnastică ritmică a CSȘ Reșița au luat parte la Cupa României, întreceri ce au [...] mai multe »
Denisa Lucasciuc, bronz la Campionatul European
CARAȘ-SEVERIN - Sportiva Denisa Lucașciuc a reușit să câștige sâmbătă, 17 noiembrie, medalia de bronz la [...] mai multe »
Caransebesul, victorie categorica cu Slatina-Timis
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AS 2017 Slatina-Timiş 5-0 (1-0), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul [...] mai multe »
Doana: Speram sa incheiem turul cu doua victorii
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a fost mulțumit de prestația și atitudinea elevilor săi din succesul cu 2-0 în [...] mai multe »
CSM Resita invinge liderul Ligii a III-a
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 2-0 partida din Valea Doamnului cu Șoimii Lipova. [...] mai multe »
Duminica, zi de sah rapid si futsal pentru gugulani
CARANSEBEȘ - Campionatul municipiului Caransebeș de șah rapid are loc duminică, 18 noiembrie, în foaierul Casei de [...] mai multe »
Elevii lui Doana intalnesc liderul
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului, [...] mai multe »
CSM Resita, dupa puncte la Targu Jiu
REȘIȚA - Echipa de handbal masculin CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 13, un joc în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou