Reactualizat la:

Retea de apa in trei sate din comuna Firliug

Retea de apa in trei sate din comuna Firliug
Scris de Roxana Bălan Nafiru - FÎRLIUG – Investiţia este posibilă graţie unui contract de 1,2 milioane de euro, pe care primarul l-a semnat cu Ministerul Dezvoltării. Cel mai probabil, potrivit declaraţiilor edilului Ioan Borduz, lucrările în satele Valea – Mare, Duleu şi Remetea – Pogănici vor începe din această toamnă, însă nu vor fi gata mai devreme de octombrie 2019.

„Suntem în stadiu final cu proiectarea, după care, în decurs de două sau trei săptămâni, vom scoate lucrările la licitaţie. Căci sunt două: Duleu şi Valea – Mare la pachet, şi Remetea – Pogănici, separat. Şi fie ca cel mai bun să câştige! Nu cel mai ieftin, că la noi aşa este, primeşti un milion de euro de la comunitatea europeană şi apoi faci un drum cu 500 de mii de euro, pe care, normal, că nu-l faci la fel de bine. Dar am înţeles că s-a mai schimbat ceva în Legea achiziţiilor publice, căci nu mi se pare normal să fim obligaţi să alegem firma cu preţul cel mai mic şi care, apoi, să nu fie în stare să facă lucrarea. Cu siguranţă, lucrările la apă vor începe în toamnă şi se vor încheia peste un an“, ne-a declarat primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
100.000 de lei: motiv de incrancenare in Consiliul Judetean
CARAŞ-SEVERIN - Pentru că s-au luat anumite sume de bani şi de la primării cu edili liberali, consilierii judeţeni [...] mai multe »
653 de copii din Caras-Severin au primit ghete noi
CARAŞ-SEVERIN - Campania umanitară „Ghetuţele lui Moş Nicolae“, organizată de Episcopia Caransebeşului prin [...] mai multe »
Incet-incet, Caransebesul iese de sub nameti
CARANSEBEȘ - Chiar dacă străzile principale sunt aproape la negru, multe din cele secundare sunt în continuare [...] mai multe »
S-o iau in buzunare si s-o duc acasa?
REŞIŢA - Asta se întreba Ioan Popa, primarul Reşiţei, vizavi de zăpada care a generat şi nemulţumiri. mai multe »
Resita a obţinut semnatura de 10 milioane de euro
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a semnat, alături de Sorin Maxim, şeful ADR Vest, documentele care vor atrage importanta [...] mai multe »
Primii colindatori la Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte pretutindeni în Caraş-Severin, astfel că, în această [...] mai multe »
S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita
REŞIŢA - Pentru a-i scuti pe reşiţeni de drumurile obositoare şi costisitoare la clinicile şi spitalele din [...] mai multe »
Noi îţi dăm bradul de Crăciun!
REȘIȚA - Fii primul care vine mâine, 18 decembrie 2018, la sediul redacţiei Jurnal CS! Fă un abonament pe 3 luni [...] mai multe »
Exista si resiteni care nu asteapta primarul sa le curete strada!
REŞIŢA - Da, haosul alb a pus stăpânire pe Reşiţa, pe Caraş-Severin. Ca de obicei, autorităţile sunt prinse şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou