Reactualizat la:

Reşiţenii trebuie să învingă… tinereţea

Reşiţenii trebuie să învingă… tinereţea
REŞIŢA – Duminică, 3 februarie, de la ora 11.00, F.M. Reşiţa – City US Tg. Mureş, în Liga I de futsal.

Rectifica

Echipa Futsal Municipal va evolua în faţa propriilor suporteri, în Sala Polivalentă, şi în etapa a II-a a returului, a XIII-a a Ligii I de futsal.

Sprijinul publicului

De această dată, elevii antrenorilor Carol Gurgu şi Viorel Lolea vor primi vizita colegilor de la City US Tg. Mureş, ocupanta locului al IV-lea al clasamentului.

„Ghinionul nostru a fost că primele două etape ne-au rezervat doi adversari din partea superioară a clasamentului, ne-a declarat Vlada Cocar, directorul executiv al clubului reşiţean. În condiţiile în care noi avem o echipă foarte tânără, în reconstrucţie, cu opt jucători până în 20 de ani. Dar, sperăm ca băieţii să se mobilizeze, să joace fără trac. Pentru că obiectivul nostru este de a forma o echipă de viitor. Şi trebuie să avem răbdare cu ei. Oricum, nu am abandonat ideea de a ne clasa, la final, în primele opt echipe, care vor participa la turneul play-off. Pentru aceasta, avem nevoie şi de suportul moral al publicului, pe care îl aşteptăm să vină în număr cât mai mare, având în vedere că meciul se dispută de dimineaţă“.

Tot lotul valid

În ceea ce priveşte lotul, tehnicienii vor putea conta pe toţi jucătorii pe care îi au la dispoziţie: Boncu, Găină, Cărămălău – Vucu, Curală, Bârcean, Crăciunescu, Cremene, Mălăin, Micu, Ţundrea, Osain, Sîrbu, Mozici, Ilaş, Fomitescu şi Oncică.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița dispută primul amical de pe teren propriu
REȘIȚA - După ce a jucat toate partidele amicale de până acum în deplasare, CSM Reșița va disputa miercuri, 24 [...] mai multe »
Iubitorii fotbalului sunt chemați la Storia del Calcio
REȘIȚA - Președintele ACS Banat Girls Reșița, Daniel Surdu, cheamă iubitorii fotbalului masculin și feminin să [...] mai multe »
Luptătorii reșițeni, rezultate bune la Naționale
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au reușit să obțină rezultate bune la Campionatul Național de lupte seniori, iar [...] mai multe »
Patricia Țig pierde finala, dar reintră în Top 300 WTA
CARANSEBEȘ - Caransebeșeanca n-a reușit să treacă în finala de la BRD Bucharest Open de Elena Rybakina [...] mai multe »
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou