REŞIŢA – Asta referitor la călătoriile cu trenul pe ruta Reşiţa Sud – Bucureşti Nord şi retur, fiindcă nici acel vagon direct de clasa a II-a nu mai există!
Despre vagon de dormit sau cuşetă, cum era odinioară, nici nu mai poate fi vorba, fiindcă nu rentează pentru Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara, după cum nici Semmeringul nu rentează. Am primit la redacţie, în acest sens, mai multe sesizări, fiindcă mai sunt încă reşiţeni care merg în Capitală cu trenul, unii fiind revoltaţi că trebuie să-l ia din Caransebeş. Pot, nu pot, nu contează, dacă trebuie să ajungă la Bucureşti n-au altă soluţie, iar efortul e pentru unii prea mare, şi de timp şi de bani. A fost, într-adevăr, o vreme când trebuie să-ţi faci rezervare din timp să prinzi un pat la vagonul de dormit sau la cuşetă, pentru că reprezentanţii de instituţii mergeau regulat pe la ministere. Şi acum mai merg, dar problemele se rezolvă mult mai uşor online sau cu maşina instituţiei, ceea ce reduce foarte mult numărul călătorilor şi nu mai face vagonul rentabil.
Am solicitat, ca şi în cazul trenului pe ruta Oraviţa – Anina, o explicaţie oficială de la CFR Călători, răspunsul venind de la Regionala Timişoara, din partea directorului Serviciului Suport Afaceri şi Managementul Performanţei – Compartimentul Planificare şi Modelare Transport, Florin Blăgăilă. Deşi era predictibil că pentru CFR Călători un vagon direct era doar o pagubă la buget, Florin Blăgăilă ne-a trimis un răspuns oficial în acest sens: „Circulaţia trenurilor în relaţie directă Reşiţa Sud – Bucureşti Nord şi retur, în ediţia actuală de mers al trenurilor, s-a realizat prin trenurile 9172/1696 (1996), respectiv 1695 (1995)/9161 până la finalul lunii iunie 2019. Începând cu luna iulie 2019, în vederea gestionării mai eficiente a parcului de material rulant, grupele de vagoane din compunerea trenurilor 1696/1695 ce formau trenurile regio 9172, respectiv 9161 (Reşiţa Sud – Bucureşti Nord şi retur) nu mai parcurg distanţa Bucureşti Nord – Caransebeş şi retur, călătorii putând efectua continuarea călătoriei prin trenurile regio de legătură 9172 şi 9161, formate din vagoane locale aparţinând SRTFC-ului Timişoara. Procurarea biletelor se poate face de la staţiile CF, online sau de la Agenţia de Voiaj Reşiţa (în timpul programului de lucru). Vagoanele directe de dormit/cuşetă, care au circulat pe relaţia Reşiţa Sud – Bucureşti Nord şi retur, au fost scoase din circulaţie ca urmare a foartei slabe utilizări, în această relaţie, de către călători“.
Aşadar, trenul pe ruta Reşiţa Sud – Bucureşti Nord, pleacă doar din staţia Caransebeş, iar asta, fiindcă da, probabil, că suntem la capătul lumii. Este, oricum, impresia generală şi a străinilor că odată ajuns în Reşiţa Sud, nu mai poţi lua nici un tren spre altă destinaţie. Doar să te întorci de altundeva sau să ajungi la capătul lumii.
Alexandra Gorghiu