Reactualizat la:

Reşiţenii se întorc la Dunăre

După micul scandal pricinuit de lipsa de consecvenţă a oficialilor din Drobeta Tr. Severin, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii U.C.M.R., gazdele au revenit la sentimente mai bune.

Rectifica

Astfel că, partida cu C.S.M. Medgidia, din runda a IV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin va fi găzduită tot de Sala Sporturilor din municipiul de la Dunăre.
Confruntarea cu formaţia dobrogeană se anunţă una destul de grea, fie şi pentru faptul că a reuşit să acumuleze patru puncte din trei partide. Sigur, şi programul a avantajat-o, dar trebuie remarcată replica foarte bună dată campioanei ţării, în faţa căreia a cedat, la Constanţa, la doar două goluri diferenţă.
În ceea ce priveşte gruparea reşiţeană, „elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari au de partea lor atuul creşterii de formă, coeziunea tot mai evidentă, prin îmbunătăţirea relaţiilor de joc“, ne-a precizat, ieri, Ion Zamfirescu, directorul sportiv al clubului reşiţean.
Sigur, adăugăm noi, important este şi faptul ca, pe faza de apărare să se închidă mult mai bine eventualele culoare pe care dobrogenii vor încerca să le speculeze. Iar pe atac, extremele să-şi aducă o contribuţie mai consistentă la îmbogăţirea zestrei de goluri, atât de necesară obţinerii victoriei.
Tehnicienii nu vor putea conta pe portarul Cristian Ionescu, accidentat, şi pe Valentin Popescu, acesta din urmă fiind supus, la începutul săptămânii, la Timişoara, unei intervenţii chirurgicale, la genunchi. În rest, tot lotul este valid, handbaliştii reşiţeni plecând încă de ieri, la prânză, spre Drobeta Tr. Severin, unde aseară au şi avut programat un antrenament. Iar ultima „mişcare“, înaintea jocului de sâmbătă, 30 septembrie a.c., care va începe la ora 11, are loc vineri, de la ora 10.30.

MARIUS MORARU



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou