REŞIŢA – Sute de oameni au participat la întâlnirea cu agenţii economici ofertanţi de locuri de muncă.
Holul de acces al Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa s-a dovedit neîncăpător vineri dimineaţă pentru toţi participanţii la Bursa generală a locurilor de muncă şi asta cu toate că o ploaie destul de rece s-a abătut asupra municipiului. Încă de la prima oră şi pentru mai multe zeci de minute, sute de oameni au completat pe unde au apucat chestionare şi CV-uri, pentru a le înmâna reprezentanţilor agentilor economici care au adus la bursă locuri de muncă vacante. „A fost o acţiune benefică, pentru că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din județ au putut să vadă, la prima mână, oferta de pe piaţă. Este o măsură activă din legea şomajului pentru ajutorarea celor ce caută să se angajeze dar este benefică şi pentru angajatori. Astfel, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot trece pe la toţi agenţii care oferă, dar şi angajatorii au ocazia să intre în contact cu mai multe persoane deodată”, a precizat Caius Isac, directorul AJOFM Caraş-Severin. Bursa generală s-a desfăşurat simultan în Reşiţa, Moldova Nouă şi Caransebeş, cu participarea a 39 de firme (18 în reşedinţa de județ, şapte în Moldova Nouă şi 16 în municipiul de pe Timiş şi Sebeş), cu un total de 166 de locuri de muncă. Dintre acestea, 16 au fost dedicate celor cu studii superioare (predominant ingineri), majoritatea fiind pentru muncitori calificaţi şi necalificaţi.
Majoritatea posturilor vacante au oferit un post în domeniul serviciilor, confecţiilor sau serviciilor.
„La Reşiţa au fost peste 500 de participanţi, rezultând o acţiune reuşită. Judeţul nostru este unul cu puţine locuri de muncă, dar, prin efortul nostru şi înţelegerea angajatorilor, am reuşit să punem faţă în faţă cererea şi oferta. A fost o ofertă mai mică decât în ceilalţi ani, dar nu noi creăm locurile de muncă, ci le intermediem. Am avut un stand şi pentru centrul nostru de calificare şi recalificare, pentru persoanele care doresc să-şi dezvolte cariera profesională. A fost benefic parteneriatul cu Universitatea Eftimie Murgu pentru că locaţia aleasă se află în centrul municipiului şi asta s-a reflectat în numărul participanţilor”, a mai amintit Caius Isac. În luna februarie a.c., în baza de date a AJOFM Caraş-Severin se aflau 6.646 şomeri înregistraţi (2.771 de femei), dintre care 3.415 indemnizaţi (1.385 femei). Rata şomajului, ca raport între totalul şomerilor înregistraţi şi populaţia activă se ridica la 5,46%.
„Asemenea manifestări îşi au locul în Universitate, şi mă bucur mult că printre locurile de muncă oferite se regăsesc şi cele pentru absolvenţi de studii superioare. Instituţiile de învăţământ superior trebuie să pregătească absolvenţi pentru piaţa muncii şi UEM îşi asumă cu cea mai mare seriozitate acest rol”, a precizat prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii Eftimie Murgu.
Potrivit datelor finale ale AJOFM, la bursă au participat 46 de agenţi economici în tot judeţul cu 172 de locuri de muncă. Per total au participat 955 de cărăşeni – 203 fiind selectaţi pentru interviuri şi 11 încadrate pe loc.
Flavius Rotariu
Original Video – More videos at TinyPic