Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sâmbătă, 12 octombrie a.c., ora 11, Metalul Reşiţa – FC Bihor, în Liga a II-a de fotbal.

Iubitorii fotbalului din municipiu şi din judeţ vor avea parte de o nouă partidă, ce se anunţă a fi una a marilor ambiţii dar şi dorinţe. În Valea Domanului va poposi FC Bihor Oradea, pentru o confruntare cu Metalul Reşiţa, contând din etapa a VI-a a eşalonului doi al fotbalului românesc.

Fiecare dintre combatante vin după un eşec în deplasare, la Slatina, în cazul localnicilor, respectiv un semieşec, pe teren propriu, cu F.C.U. Craiova, suferit de bihoreni. Cu alte cuvinte, în ambele tabere domneşte dorinţa de a acumula cât mai multe puncte. În plus, oaspeţii, o parte dintre ei, vor încerca să-i demonstreze fostului lor antrenor Marian Pană, actualul tehnician reşiţean, că se pot ridica la nivelul partenerilor de întrecere. Şi, dacă terenul o va permite, poate rezulta o dispută în care jucătorii să-şi etaleze valenţele tehnice. Dar, până la urmă punctele vor conta cel mai mult.

„Înfrângerea de la Slatina, unde meritam cel puţin un rezultat de egalitate, trebuie să-i mobilizeze pe băieţi, a declarat joi, la conferinţa de presă, prof. Marian Pană. Deşi am primit repede cele două goluri, eu încă speram că vom câştiga. Au fost greşeli individuale, dar şi colective, pe care nu trebuie să le mai repetăm. Chiar dacă la unul din goluri arbitrul asistent a semnalizat poziţie de ofsaid, noi nu aveam voie să ne oprim. Dacă dădeam şi noi gol în prima repriză, îi băteam. Dar, nu mai contează. Important este să vedem ce facem în continuare. Obiectivul nostru este să câştigăm cu FC Bihor. Avem această datorie, în condiţiile în care întâlnim un adversar destul de bine aşezat, dar cu rezultate destul de modeste. Pentru noi este foarte important să facem zece puncte şi să mergem la Rm. Vâlcea, în runda următoare, să susţinem un aşa zis derby. Eu le-am spus băieţilor că, dacă reuşim să câştigăm sâmbătă, la C.S.M. Rm. Vâlcea vom juca pentru locul doi-trei, şi, de ce nu, chiar unu, în funcţie de celelalte rezultate”.

Marius Moraru