Reactualizat la:

Reşiţenii, pas spre „sferturi“

Reşiţenii, pas spre „sferturi“
REŞIŢA – U.C.M.R. – R.K.M. Kutina 40-26 (21-15), în manşa I a optimilor de finală ale Challenge Cup.

 (4 comentarii)

Rectifica

Handbaliştii de la U.C.M.R. au avut nevoie de zece minute de joc pentru a prelua frâiele întâlnirii. Iar „principalului“ Omer Aihan i-au fost suficiente doar patru minute pentru a-şi „citi“ adversarul, la scorul de 0-4!?.

Start reţinut

Apoi, aşa cum recunoştea şi antrenorul oaspeţilor, la conferinţa de presă, după 5-5, în minutul zece, echilibrul s-a rupt aproape de mijlocul primei reprize (8-6, min.13). A urmat recitalul reşiţenilor, cu portarul Cristian Ionescu în mare formă. Astfel, aveau să se detaşeze tot mai mult pe tabela de marcaj: 12-9 (min. 20), 15-10 (min. 22), 19-13 (min. 27), 21-15 (min.30).

În repriza secundă, am asistat la un adevărat galop de sănătate al localnicilor, cu un joc de apărare excelent, care practic a făcut diferenţa clară dintre cele două formaţii. După cinci minute de la reluare, tabela arăta 26-16, această distanţă menţinându-se până cu cinci minute înainte de sfârşitul disputei: 28-18 (min. 40), 31-21 (min. 44), 35-25 (min. 55).

Finalul partidei a atins cote extraordinare, toţi cei circa 2000 de spectatori urmărind în picioare spectacolul din teren, creând o atmosferă incendiară. În aceste condiţii, pe fondul căderii totale a oaspeţilor, reşiţenii au mai înscris cinci goluri, primind unul singur: 40-26.

Diferenţă clară

În urma acestui rezultat, U.C.M. Reşiţa a făcut un pas foarte important spre sferturile de finală, fiind greu de crezut că diferenţa de 14 goluri ar putea fi refăcută peste o săptămână, în Croaţia.

Caseta tehnică

Sala Polivalentă Reşiţa; spectatori: circa 2000;
U.C.M.R.: Ionescu, Antonaru – Butulija (10 goluri), Irimescu (7), Ciubotariu (6), Pasic (6), Cuciula (3), Pârvan (3), Tucanu (3), Rohozneanu (2), Olah, Grozăvescu, Pancu, Vaidasigan; Antrenori: Omer Aihan şi Gligore Czari; R.K. Moslavina Kutina: Slapoper, Adamovici – Slukan (6), Capric (5), Lazaric (5), Bedic (5), Banovic (4), Sepak (1), Kinderman, Lukes, Dumesic, Keser; Antrenori: M. Milinovic şi V. Sokol;

Au arbitrat: K. Erdogan şi I. Ozdeiz (Turcia).

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou