Reactualizat la:

Reşiţenii, o singură variantă

Reşiţenii, o singură variantă
REŞIŢA – Duminică, 29 noiembrie a.c., ora 11.00, U.C.M.R. – H.C. Odorhei, în etapa a X-a a Ligii Naţionale.

 (1 comentariu)

Rectifica

Handbaliştii de la U.C.M.R. au obţinut miercuri, 25 noiembrie a.c., o victorie previzibilă, la Dinamo Bucureşti, scor 36-28 (18-17).

Eforturi serioase
Se ştie, formaţia din capitală a suferit mai multe transformări. Şi, dintr-o grupare care a cochetat în ultimii ani cu întrecerile europene, acum luptă pentru menţinerea în elita handbalului românesc masculin.

Cu toate acestea, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari au fost nevoiţi să se întrebuinţeze foarte serios, pentru a tranşa victoria. Pentru că dinamoviştii aveau mare nevoie de cele două puncte, pentru a nu se pierde de pluton, şi au făcut eforturi deosebite pentru a şi le adjudeca.

Dar, după o primă repriză echilibrată, în partea a doua a jocului oaspeţii au reuşit să se impună tot mai mult, câştigând la o diferenţă de opt goluri. Cu Irimescu şi Butulija în prim-plan, autori a câte opt reuşite.

Reveniţi acasă joi dimineaţă, componenţii U.C.M. Reşiţa nu au avut prea mult timp să savureze însă succesul de la Bucureşti, fiind preocupaţi pentru o refacere cât mai rapidă. Pentru că duminică, 29 noiembrie a.c., de la ora 11.00, vor primi vizita echipei H.C. Odorhei. O grupare cu evoluţii oscilante în ultimele trei runde, în care a pierdut două partide pe teren propriu, cu Timişoara şi Suceava, şi a învins la Cluj-Napoca.

Sigur, confruntarea nu va fi una uşoară. Dar, localnicii nu au decât o singură variantă, victoria. Mai ales că, în plus, ar putea profita de rezultatul direct dintre H.C.M. Constanţa şi Steaua.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Voința Lupac întâlnește Ripensia Timișoara în Cupă
CARAȘ-SEVERIN - Voința Lupac va juca marți, 27 august, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu Ripensia Timișoara, în [...] mai multe »
Fotbalistele se pregătesc pentru liga secundă
REȘIȚA - Campionatul Ligii 2 la fotbal feminin va începe pe data de 22 septembrie, când ACS Banat Girls va evolua [...] mai multe »
Prima înfrângere a venit în etapa a IV-a! Doană: Am pierdut pe greșeli personale!
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 24 august, scor 0-1, partida din deplasare cu Daco-Getica. mai multe »
Venus Caransebeș, după 45 de ani!
CARANSEBEȘ - Luna august reprezintă un moment plăcut în istoria fotbalului din cartierul caransebeșean Pipirig, [...] mai multe »
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou