Reactualizat la:

Resitenii nu s-au inghesuit la Impozite

Resitenii nu s-au inghesuit la Impozite
Scris de A.M. - REŞIŢA – Gerul i-a împiedicat pe reşiţeni să fie prezenţi la deschiderea ghişeelor pentru birul local. Au venit totuşi, iar încasările au fost de cinci ori mai mari decât într-o zi obişnuită.

Rectifica

Săptămâna aceasta s-au deschis porţile Direcţiei de Impozite şi Taxe din subordinea Primăriei Reşiţa, care a aşteptat primii cetăţeni conştiincioşi în achitarea birului local. 2017 a fost însă primul an când, la ora deschiderii, în faţa Direcţiei nu era nimeni. Dar reşiţenii au venit, cei mai mulţi pentru a se scăpa de o grijă, dar şi pentru a se bucura de bonificaţia de 10% acordată celor care-şi achită integral obligaţia faţă de bugetul urbei.

În primele zile, cei mai mulţi dintre cei care-şi plătesc impozitele sunt persoanele fizice, firmele amânând achitarea acestei obligaţii până spre data scadenţei. Au existat însă şi firme nevoite să achite câte ceva din prima zi, pentru că au avut nevoie de anumite documente cum ar fi certificatele de atestare fiscală. „În prima zi, am emis 1.150 de chitanţe, ceea ce înseamnă, raportat la o zi normală de lucru, de cinci ori mai mult. Preponderent au venit persoanele fizice, dar nu s-au format cozi pentru că am avut toate ghişeele celor două casierii deschise, atât în Govândari, cât şi în Centrul Civic“, ne spune Ionuţ Florin Brabete, directorul de la Impozite şi Taxe.

Potrivit acestuia, cel mai important de subliniat este faptul că reşiţenii care doresc să-şi achite impozitele şi taxele au la dispoziţie toate mijloacele de plată existente la nivel naţional, care au fost implementate şi în municipiu. Se acceptă plata cu numerar, cu card bancar, prin ordin de plată, prin mandat poştal, inclusiv online cu cardul, prin intermediul platformei ghiseul.ro. Aceasta din urmă a fost actualizată, iar cei care doresc să plătească online cu cardul nu mai sunt nevoiţi să facă şi alte drumuri pentru a obţine un nume de utilizator şi o parolă, totul fiind accesibil online.

Şi încă o veste bună: reşiţenii care îşi achită, integral, până la 31 martie, impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, aferente întregului an, continuă să beneficieze de bonificaţia de 10% din valoarea acestora. Cei care nu doresc să achite integral, o pot face în două tranşe egale, semestriale, una cu scadenţa în 31 martie, cealaltă în 30 septembrie. Iar întârzierea costă! Majorarea aplicată este de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Actori timisoreni dezlantuiti pe scena resiteana
REŞIŢA - Totul, la premiera muzicalului „Iaacovi şi Leidental”, prima din stagiunea în curs a Teatrului de Vest. mai multe »
Beneficiarii Legii 416, pusi la treaba!
FOROTIC - În urmă cu o lună au început lucrările de întreţinere a albiei pârâului Cernovăţ, care traversează [...] mai multe »
Caransebesul, intre austeritate sau credit
CARANSEBEȘ - Puțin peste 35 de milioane de lei. La atât se ridică bugetul Caransebeșului pe 2018, aprobat vineri [...] mai multe »
A turnat benzina pe mama lui si i-a dat foc
CARANSEBEŞ - Un tânăr de 33 de ani din Caransebeş, supărat că mama lui nu i-a găsit un act pe care a pus-o să [...] mai multe »
Cazuri noi de gripa, DSP recomanda vigilenta
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că traversăm o perioadă critică din punct de vedere meteorologic, când gripa, de [...] mai multe »
Doua gospodarii din Caransebes, in flacari
CARANSEBEŞ - Azi noapte, în jurul orei 1.10, prin 112, pompierii militari cărăşeni au fost sesizaţi vizavi de [...] mai multe »
Pompierii pot scapa de o parte din rable
REŞIŢA - Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin se [...] mai multe »
Conditii mai bune de studiu pentru elevii din Surducu-Mare
FOROTIC - Toate acestea, graţie unui proiect derulat cu fonduri prin programul de investiţii în dezvoltarea locală. mai multe »
Hogea: De azi, usa biroului meu este deschisa pentru oricine!
REŞIŢA - De joi, judeţul are un nou subprefect. Cătălin Hogea a fost „uns“ în funcţie de comisarul-şef Mihai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou