Reactualizat la:

Reşiţenii îşi joacă norocul

Reşiţenii îşi joacă norocul
REŞIŢA – Criză sau nu, zeci de reşiţeni îşi încearcă norocul, în speranţa câştigării marelui premiu.

Rectifica

Toată lumea are un număr norocos, iar fiecare mizează pe el atunci când joacă la ruletă, pariuri sportive sau la loto. Dacă cei cu dare de mână lasă sume importante la ruletă, cei cu mai puţini bani în buzunare aleg să îşi încerce norocul la pariuri sportive şi la loto.

Pentru jucătorii la Loto 6/49 a devenit o obişnuinţă să completeze un bilet pentru fiecare extragere. „S-a resimţit puţin şi la noi criza economică, dar asta nu înseamnă că ne-am pierdut clienţii. În momentul în care nu-şi mai permit să joace o combinaţie mare, atunci oamenii optează pentru o variantă simplă.

Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii sunt dependenţi de acest joc, iar, de regulă, cei care au câştigat la loto îi încurajează pe cei care nu au avut noroc“, ne-a spus Elena Speriosu, lucrător comercial la una dintre agenţiile reşiţene a Loteriei Române. De asemenea, în aceste agenţii există şi o serie de VLT-uri (terminale de video loterie), în genul aparatelor electronice, care atrag jucători de toate vârstele. La aceste aparate, în ultimii doi ani, trei reşiţeni şi-au îmbunătăţit venitul cu 4.000 de lei fiecare, din pur noroc, potrivit declaraţiilor Elenei Speriosu.

La pariuri sportive, companii importante din România – profilate pe astfel de jocuri, încasează bani frumoşi. Săptămânal, aproximativ 3.000 de lei intră în casieria sucursalelor locale de profil. Marea majoritate a reşiţenilor pariază la fotbal, dar şi la cursele de câini.

„Dacă sunt meciuri importante, spre exemplu cele din Champions League sau Cupa UEFA, atunci, atât numărul biletelor, cât şi câştigurile cresc“, ne-a spus Mariana Minculeasa, casieră pariuri sportive. Indiferent de câştigul obţinut, împătimiţii jocurilor de noroc nu vor renunţa prea uşor la acest viciu.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu va mai plangeti! Drumul trebuie deszapezit dupa 16 ore de la incetarea viscolului!
CARAȘ-SEVERIN - Asta ar fi concluzia comunicatului emis de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, după ce [...] mai multe »
Infectiile nosocomiale din maternitati la control
CARAŞ-SEVERIN - În toată ţara au început ample acţiuni de control la maternităţile şi secţiile de [...] mai multe »
Primarul Borcean vrea pestii cei mari de la spital
CARANSEBEŞ - În conferința de presă susținută miercuri, edilul s-a referit și la cazul infirmierei de la [...] mai multe »
Sensibilitate intinsa la maximum pe scena resiteana
REŞIŢA - Premiera spectacolului „Porni Luceafărul“ a stârnit un val de emoţii, publicul empatizând la drama [...] mai multe »
Drumul Prislop – Semenic a fost inchis
CARAŞ-SEVERIN - Circulaţia pe Drumul Judeţean 582E, pe tronsonul cuprins între Prislop şi staţiunea Semenic, a [...] mai multe »
Va dati seama ce forta am fi fost eu si Vela, impreuna?
CARANSEBEȘ - Asta a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Caransebeșului, Felix Borcean. mai multe »
Doua TIR-uri s-au ciocnit la Sadova
SADOVA VECHE - Trafic de coșmar și pe DN6, după Caransebeș, din cauza unui accident produs în această dimineață, [...] mai multe »
Au fost prinsi lucrand… si au fost aspru pedepsiti
CARAŞ-SEVERIN - Apoi au fost expulzaţi din Caraş-Severin, fiindu-le interzisă reintrarea în ţară timp de şase [...] mai multe »
Carasenii l-au onorat, Papa il beatifica
CARAŞ-SEVERIN - Papa Francisc va beatifica unul dintre episcopii căruia Consiliul Judeţean Caraş-Severin i-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou