Reactualizat la:

Reşiţenii „încearcă“ Feleacul

Reşiţenii „încearcă“ Feleacul
REŞIŢA – Victoria surprinzătoare pentru unii, obţinută în disputa de sâmbătă, 21 aprilie a.c., în faţa echipei C.S.M. Rm. Vâlcea, aspirantă la locul secund al clasamentului Seriei a II-a a Ligii a II-a de fotbal, a reuşit să reaşeze, într-un fel, atmosfera din Valea Domanului.

Fiindcă oaspeţii porneau cu prima şansă, conform unor calcule, şi un eventual eşec al gazdelor ar fi putut avea consecinţe imprevizibile.

Reşiţenii au depăşit însă cu brio acest obstacol. Şi au plecat, ieri, spre Cluj-Napoca, hotărâţi să dea liderului o replică cât mai bună. „Acesta ar trebui să fie un nou început, ne-a declarat, ieri, antrenorul Alexandru Pelici. Dar, după părerea mea, nu este suficient. Trebuie să demonstrăm că victoria cu C.S.M. Rm. Vâlcea nu a fost o întâmplare. Deci, în ce mă priveşte, cred că putem pune probleme oricărui adversar, inclusiv liderului. Dacă a luat cinci goluri la C.F.R. Timişoara, în etapa trecută, înseamnă că putem emite şi noi pretenţii“.

Fireşte, cum nici un meci nu este câştigat dinainte, şi întâlnirea de astăzi, care va începe la ora 17.00, poate fi socotită deschisă oricărui rezultat. Apreciem deci optimismul lui Alex Pelici, în speranţa că jucătorii pe care îi va trimite în teren să confirme încrederea acordată.

În ceea ce priveşte lotul deplasat la Cluj-Napoca, tehnicienii nu vor putea conta pe Doană, Boterez, ambii accidentaţi, şi Marincău, menajat. Dar, au fost incluşi în delegaţia reşiţeană, pentru „escaladarea“ Feleacului, Lazarovici, Mihăilă şi Miloş.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Alex Matei, nr. 4 mondial
CARANSEBEȘ - Rezultatele excelente obținute de caransebeșeanul de 16 ani la competițiile din acest an l-au propulsat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou