Reactualizat la:

Resitenii i-au surclasat pe galacticii din Focsani

Resitenii i-au surclasat pe galacticii din Focsani
Scris de Adrian Roman - REȘIȚA – Sala Polivalentă a găzduit în seara zilei de luni, 9 noiembrie, partida dintre Muncitorul Reșița și Galactic Focșani, meci contând pentru etapa a VIII-a a Ligii I de futsal.

Rectifica

O confruntare dominată de gazde, care au deschis scorul încă din primul minut de joc, prin Ilaș. Apoi, în minutul 8, a punctat Mitru, iar două minute mai târziu același Ilaș a înscris din nou pentru 3-0. În replică, Duca de la oaspeți a redus din diferență în următoarele secunde. Însă Fedor a marcat pentru 4-1 (min. 15), iar în minutul 26 a modificat tabela la 5-1. Următoarele două goluri l-au avut în prim plan pe Casian Doană, care a punctat în minutele 29 și 32, Mihuțescu a înscris pentru 8-1 în minutul 37, iar portarul Vasile Giurcanu, care este și antrenor, a închis tabela la 9-1. Așadar o nouă victorie categorică a elevilor antrenorilor Viorel Lolea, Ion Roman și Vasile Giurcanu după succesul de săptămâna trecută, scor 9-2, cu Dunărea Călărași.

„A fost o victorie facilă a echipei noastre, a declarat la conferința de presă prof. Viorel Lolea, directorul tehnic al echipei reșițene. Țin să felicit acești jucători minunați, care și-au îndeplinit obiectivul de joc. Cred că a fost un meci frumos şi plăcut pentru publicul spectator. Mulțumim galeriei noastre minunate care ne însoțește și în deplasări, dar și publicului spectator prezent în tribune“.

Muncitorul: Giurcanu, Sturzu, Copăcean, Bârcean, Doană, Ilaș, Breșneni, Mitru, Costescu, Fedor, Rarinca, Mihuțescu, Edgar. 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resita a dat lovitura la inot masters
REȘIȚA - 41 de medalii au cucerit înotătorii de la C.S. Reșița 07, la CN de Înot Masters de la Târgoviște. mai multe »
Carasenii au triumfat pe plaja de la Limanu
CARAȘ-SEVERIN - Cinci medalii este bilanțul luptătorilor din județ la Campionatul Național de lupte pe plajă [...] mai multe »
Omagiu lui Werner Hirschvogel
REȘIȚA – Municipiul de pe Bârzava revine pe harta vitezei în coastă, după o pauză de trei ani. În zilele de 1 [...] mai multe »
Jucatorii de baza raman la CSM Resita
REȘIȚA - Chiar dacă a ratat promovarea în Liga a II-a, CSM Reșița demonstrează că își dorește în continuare [...] mai multe »
Caransebesul, poate la anul…
CARANSEBEȘ - Şurianu Sebeş – Viitorul Caransebeş 3-1 (0-0), în returul barajului de promovare în Liga a III-a. mai multe »
Marsul resitean a dat o noua lovitura
CARAȘ-SEVERIN – Atleții de la CSU și CSM Reșița au cucerit sâmbătă 13 medalii la Campionatul Național de 20 [...] mai multe »
Medalii nationale pentru luptatorii resiteni
REȘIȚA - Andrei Franț și Vlad Caraș au devenit în această săptămână campioni naționali cu echipa CSM Lugoj. mai multe »
Podium surpriza la atletism
REȘIȚA - Rebeca Imbri este vicecampioană națională la aruncarea greutății. mai multe »
Daniela Bereanu, o speranta a tenisului romanesc
REȘIȚA – Joi, 22 iunie, împlinește 12 ani. O vârstă la care Daniela Bianca Bereanu este deja un nume cunoscut [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou