Reactualizat la:

Resitenii i-au cucerit pe bistriteni

Resitenii i-au cucerit pe bistriteni
REŞIŢA – În Sala Sporturilor din Bistriţa s-au desfăşurat, recent, întrecerile primei ediţii a „Cupei Tiger“ la karate, la start prezentându-se 115 sportivi, reprezentând şapte cluburi din România, din judeţele Bihor, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Suceava şi Caraş-Severin.

Rectifica

La finalul competiţiei inaugurale, delegaţia Palatului Copiilor şi Elevilor Reşiţa a înregistrat 28 de locuri întâi, 13 locuri doi şi şase locuri trei, după contabilizarea rezultatelor celor trei probe, kata, kumite şi kata echipe. Astfel, membrii Cercului de Karate, coordonat de prof. Zoltan Lipan, s-a situat pe locul întâi, în clasamentul general.

La acest succes au contribuit: Simona Neda, Vlăduţ Paraschiv, Sergio Lipan, Alexandra Paraschiv, Andrada Buşoi, Alexandru Meţa, Melissa Kiss, Alexandru Farcaş, Anya Vaipan, Milan Ciusdic, Andrei Bojinescu, Sebastian Hogea, Răzvan Segneanu, Ionel Bura, Andrei Matală, Anamaria Constantin, Serena Stanciu, Sandra Lipan, Andrei Dume, Flavia Milotin (6 ani), Larisa Basoldea (5 ani) şi Albert Orbulescu (de numai 4 ani).

Palatul Copiilor şi Elevilor din Reşiţa a fost reprezentat şi de opt arbitri: Cristian Dume, Alin Mărgăriţă, Armin Doană, Vlăduţ Paraschivu, Sergio Lipan, Simona Neda, Alexandra Paraschiv, Andrada Buşoi. Iar prof. Zoltan Lipan a fost şeful Comisiei de Arbitraj a competiţiei.

Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
S-a schimbat ora de la CSM Reșița – Craiova, dar tot în nocturnă!
REȘIȚA - După mai multe zile în care nu s-au știut ora și locul de disputare a partidei dintre CSM Reșița și [...] mai multe »
Alex Matei, ultima repetiție înainte de Mondiale
CARANSEBEȘ - Tânărul judoka din Caransebeș, care se pregătește acum la lotul național, a câștigat recent [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou