Reactualizat la:

Reşiţenii, favoriţi în Bihor

Reşiţenii, favoriţi în Bihor
REŞIŢA – Vineri, 5 decembrie a.c., ora 11.00, C.S.M. Oradea – U.C.M.R., în etapa a XI-a a Ligii Naţionale.

Rectifica

Programată iniţial sâmbătă, 6 decembrie a.c., partida dintre cele două combatante se va disputa vineri, de la ora 11.00, datorită faptului că Sala Polivalentă din Oradea este ocupată cu o competiţie de mare anvergură.

După două puncte

Schimbarea datei de desfăşurare poate fi socotită însă benefică pentru handbaliştii reşiţeni, având în vedere faptul că miercuri, 10 decembrie a.c., vor evolua tocmai la Suceava, în cadrul rundei a XII-a, intermediară.

Astfel, câştigă 24 de ore în plus, de recuperare. Ceea ce contează foarte mult fiindcă meciul cu Universitatea Bucovina se anunţă a fi mult mai greu, decât cel din Bihor.

Aşadar, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari au plecat ieri dimineaţă spre Oradea, cu hotărârea de a obţine cele două puncte puse în joc. Chiar dacă localnicii se vor agăţa cu disperare de orice minge, în dorinţa de a-şi îmbunătăţi zestrea săracă de puncte. Pentru că, încă mai speră în salvarea de la retrogradare.

Cu alte cuvinte, reşiţenii sunt favoriţi, dar vor trebui să-şi ia toate măsurile, să pună stăpânire pe joc încă de la început, pentru a nu avea surprize.

„Cu toate că ocupă penultima poziţie, Oradea este o echipă destul de incomodă, cu rezultate controversate, ne-a declarat antrenoul Aihan Omer. Au bătut Timişoara, au pierdut la două goluri la Steaua. Deci, vom fi foarte atenţi“.
În ceea ce priveşte lotul, toţi jucătorii sunt valizi.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Viitorul Caransebes se pregateste de retur
CARANSEBEȘ - Luni, 22 ianuarie, lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş s-a reunit pe stadionul din Balta Sărată, [...] mai multe »
Cupa Unirii la sah
REȘIȚA - Ediția a IX-a a Cupei Unirii la șah activ va avea loc miercuri, 24 ianuarie, de la ora 9:30, în spațiul [...] mai multe »
Noi transferuri la CSM Scolar, dar si rezilieri
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița l-a transferat pe Valentin Bărbulescu, căpitanul echipei Juventus București. [...] mai multe »
Muncitorul isi reia pregatirea
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița își va relua luni, 22 ianuarie, de la ora 17, pregătirea în vederea [...] mai multe »
Luptatorii resiteni, primele teste in 2018
REȘIȚA - Luptătorii din municipiul de pe Bârzava au participat sâmbătă, 20 ianuarie, la prima competiție pe anul [...] mai multe »
CSM Scolar Resita joaca handbal
REȘIȚA - Sub genericul „Jucăm handbal”, sâmbătă, 20 ianuarie a fost marcată Ziua Handbalului Reșițean, o [...] mai multe »
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou